Asociatia culturală ,,Vis de Artist" a organizat sâmbătă, 29 septembrie, de Ziua Educatiei Nonformale, actiunea intitulată „Botosaniul cultural – city quest”. Proiectul s-a adresat tinerilor cu varste cuprinse intre 13 si 20 de ani si s-a constituit intr-o provocare pentru cei prezenti de a-i determina să cunoască obiectivele culturale ale oraşului, să redescopere personalitătile artistice botoşănene.
Au participat 24 de tineri, constituiti in cinci echipe, care s-au intrecut să aibă diferite contacte culturale, de la George Enescu, Mihai Eminescu, pana la Nicolae Iorga ori Stefan Luchian.
Actiunea a fost inclusă in calendarul ZEN (Ziua Educatiei Nonformale): http://www.nonformalii.ro/evenimente/botosaniul-cultural-city-quest.
„Ne-am alăturat evenimentului propus pentru această zi de Fundatia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Agentia Natională pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formării Profesionale si Institutul de Stiinte ale Educatiei, si astfel am reuşit să reunim tinerii botosăneni iubitori de artă şi frumos pentru a crea împreună o poveste nonformală de vis.”, a declarat prof. Cătălina Constantinovici, preşedinta ONG-ului si coordonatoarea acestui proiect.
Următoarea manifestare organizată de Asociatia culturala ,,Vis de Artist" este dedicată jazz-ului si se va desfăşura luni, 1 octombrie, ora 20.30, la Mediateca, fiind realizată in parteneriat cu Biblioteca Judeteană “Mihai Eminescu” Botosani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu