miercuri, 5 septembrie 2012

Lansarea volumului de poezie ,, Lacrimi de cristal". autor Maria Panciuc- Bucătaru- 1 septembrie 2012


Doamna Maria Panciuc Bucătaru, o vreme nu a fost prezentă în viaţa culturală, reapărând acum, surprinzător pentru cei care o cunosc cu un volum de poezii. Sala de lectura a Bibliotecii Judetene “Mihai Eminescu” Botosani a găzduit, sâmbătă 1 septembrie 2012, lansarea volumului de poezii de debut, intitulat “Lacrimi de cristal”, a doamnei Maria Panciuc – Bucătaru, fosta directoare a Muzeului Judetean. La eveniment au participat numerosi oameni de cultură, doamna Dana Pietraru, fost sef al Directiei pentru Cultură Botosani, scriitoarea Lucia Olaru Nenati, domnul Traian Apetrei directorul Teatrului “Mihai Eminescu”, domnul Ion Ilie directorul Centrului de Creatie, muzeograful Gheorghe Median, muzeografa Steliana Băltuţă, fostii colegi din cadrul Muzeului Judetean si membri ai familie si mulţi prieteni.
,,Ajunsă la vârsta senectuţii, doamna Maria Panciuc-Bucătaru, cunoscută ca un vechi militant în domeniul culturii, acum ne prezintă o altă faţetă a activităţii domniei sale. Apariţia primului volum de versuri ,, Lacrimi de Cristal”, conţinând un număr apreciabil de poezii, împărţite în cinci capitole sugestiv exprimate prin titlurile lor, ne-a convins că materialul acumulat în sufletul creatoarei se impunea a fi prezentat pe mai multe paliere. Poeziile de dragoste sunt cuprinse în primul capitol ,, Lacrimi de Cristal”, titlu ce dă nume cărţii recent apărute, întregul cuprins aflându-se în lumina sentimentelor ce definesc poziţia autoarei în raport cu viaţa, cu cei apropiaţi. O altă categorie de sentimente puternice, despre natură, despre frumuseţile ce ne înconjoară, sunt adunate în capitolul  ,, Ninsori peste primăveri”. Imaginile au o plasticitate evidentă, cuvintele exprimând pătrunzător dorinţa de care poeta este animată: Pe drum, pe drum să pornesc, Să simt arşiţa sub picioarele goale...... Primăvara, toamna, iarna, în general anotimpurile ocupă un loc de seamă în poeziile creatoarei. Nu mai puţin prezente sunt dorul şi aducerile aminte de casă părintească şi de cei dragi, lângă care a crescut şi a trăit până viaţa a depărtat-o de locurile natale. Aici, figura mamei, ,, măicuţă dulce, tristă părăsire”, se situează pe un plan central, dominând. Toate aceste trăiri, la cote înalte uneori, sunt adunate în alt capitol : ,, Cînd amintirile te cheamă”. Puternice sentimente pentru lumea în care a trăit şi a muncit doamna Maria Panciuc-Bucătaru o lasă purtată de anumite chemări, uneori imposibile de a atins, întrucât închipuirile depăşesc limitele realului. Citind ,, Salbă de păcat”, ,, Închipuiri”, ,, Zi fără noroc”, şi multe altele, poţi realiza mental traseul sinuos pe unde a colindat gândul acestei doamne şi cât de semnificative sunt concluziile la care ajunge în aceste alcătuiri. Aşa cum spunea şi creatoarea, ea nu are pretenţia unui poet, nu-şi arogă nici un plus de calităţi; pur şi simplu a avut ceva de spus către lume şi a spus. Ea numeşte acest lucru ,, Strigăte către lume”. Bineînţeles, forma de exprimare este fericit aleasă pentru strigătele din interiorul unui om care a trecut de vârsta primelor iubiri, le-a lăsat în urmă şi pe cele din vârsta a II-a, iar acum se luptă cu sentimentele în timpul cel mai apropiat de Dumnezeu". Dumitru Ivan, directorul Editurii Quadrat, Botoşani.                                                                                                                                                                         .               .                                                                                      MOTO
Moto
,, Fericire poţi găsi
         Doar în dorinţa de a trăi
      Iubire poţi cunoaşte
  Doar dacă-n tine naşte
        Dragoste şi gânduri bune
      Şi să le dai spre lume      
      Autoarea

,,Pe măsură ce timpul înaintează sufletul întinereşte aşa ne demonstrează autoarea volumului, care a simţit nevoia să se exprime prin acest mod. Este exprimarea despărţirii de cel cu care a trăit o viaţă. Maria Bucătaru nu concurează cu poezia modernă. Poezia scrisă de autoare emană trăiri sufleteşti. Maria Bucătaru în acest oraş, a făcut liceul, şi şi-a desfăşurat întreaga activitate profesională. Cine locuieşte aici în oraşul Botoşani nu se poate îndepărta de poezie lui Eminescu, de Iorga, de picturile lui St. Luchian, de muzica lui Enescu" . Vă doresc să aveţi acest volum lângă pat, să citiţi în fiecare seară", a declarat doamna Dana Pietraru.
,,Am fost colegă cu doamna Maria Bucătaru Aici, în Sala de lectură a Bibliotecii din oraşul Botoşani asistăm astăzi la lansarea volumului de pozie ,, Lacrimi de Cristal”. A venit un public elevat, receptor de cultură. Au venit prietenii doamnei Maria  Bucătaru şi nu în ultimul rând familia care a susţinut-o şi încurajat-o în momentele grele al vieţii, dar şi astăzi când e o zi importantă în viaţa domniei sale, lansarea volumului de poezie ,, Lacrimi de Cristal” editura Quadrat. Fac reverenţă bunei mele colege, de aceeaşi vârstă, cu care ne întâlneam mereu la muzeu, trăiam alături de acel colectiv minunat, plin de căldură sufletească. Nu am simţit niciodată strângere de inimă, am comunicat foarte bine cu doamna care era directoarea Muzeului Judeţean, în acei ani”.a declarat doamna Lucia Olaru Nenati.
,,Am primit acest volum ,, Lacrimi de Cristal”, de la fosta mea directoare Maria Bucătaru şi sunt puţin surprins deoarece mă aşteptam să debuteze doamna  Maria Bucătaru cu proză şi nu cu poezie. Mă aşteptam la un volum cu impresii de călătorie Când a venit la muzeu, atunci se punea la punct inventarul patrimoniului cultural al muzeului. Doamna Maria Bucătaru, răspundea de arte plastice şi culte. Se organizau atunci, la muzeu Sesiuni Ştiinţifice. Doamna care venea din domeniul sanitar la muzeu, s-a integrat foarte bine în activitatea muzeistică. Am mers cu doamna Maria Bucătaru, la multe activităţi în judeţ, am călătorit împreună şi ca rude am fost adesea la evenimente diverse. Referitor la volum, lacrimile sunt adevărate. Doamna nu s-a lăsat copleşită de problemele vieţii, nu s-a lăsat bătută ci s-a luptat pentru că este o persoană puternică. Spun asta pentru că eu am cunoscut-o pe doamna în mai multe momente tensionate al vieţii sale. In aceste poeme a scris ce a simţit, trăirile de atunci. Botoşani ultimilor ani trăiesc o efervescenţă culturală asemănătoare celei dintre anii 1921-1926, când aici apăreau două reviste de cultură importante care au antrenat pe cei mai importanţi intelectuali ai oraşului. Ca cei de atunci doamna Maria Bucătaru s-a integrat curentului cultural de acum şi cred că-şi va păstra locul pe care prin muncă şi talent l-a dobândit”, a declarat domnul Gheorghe Median


Catren Dorel Gaftoneanu 
Catren umoristic dedicat Lansării volumului de versuri  ,,Lacrimi de cristal” De către poeta Maria Panciuc- Bucătaru

 Recomandare ,, Lacrimi de cristal ? Se ştie. Boală rară. Cistinoză. ...Cartea? Culmea, sănătoasă! Gastro.... artă ! Simbioză. Cumpăraţi-o ! Nu veţi plânge !... Îmi permit un scurt,,fitil” Interdicţii ? Unul singur. Cititorul.... crocodil !”
  semnează Dorel Gaftoneanu 1-septembrie 2012..

,,Astăzi este un moment special pentru doamna Maria Bucătaru care  lanseză volumul ,, Lacrimi de Cristal”. Este un moment de sărbătoare ca manifestare, dar este şi în calendar începutul anului bisericesc, o zi frumoasă de 1 septembrie, când doamna ne face un dar de suflet, o carte de poezie. Am cunoscut-o acum 29 de ani când era directorul Muzeului Judeţean Botoşani. Destinul m-a condus de la catedră către muzeu. Mariela Bunea, muzeograf la Secţia Etnografie, lasă liber postul mergând în Vrancea. Pentru că absolvisem Secţia Muzeologie a Facultăţii de Arte Plastice Bucureşti, m-am prezentat la concurs, în 1983, după care am aşteptat transferul de la Ministerul Învăţământului la Ministerul Culturii, care a venit la 1 septembrie. În perioada de aşteptare, legătura cu muzeul era deja activă astfel că, în luna iunie, doamna director, mi-a prezentat la Bucureşti familia de colecţionari, Maria(medic cardiolog) şi Nicolae Zahacinschi(farmacist), care dorea să facă o donaţie etnografică la Botoşani, ceea ce s-a şi înfăptuit, finalizând cu expoziţia permanentă la Mihăileni, şi apoi, cu expoziţii temporare la Botoşani. Doamnei îi datorăm existenţa donaţei de peste 1146 piese, din colecţia ,, Maria şi Nicolae Zahacinschi”, în patrimoniul Secţiei de Etnografie al muzeului. Ca director, doamna Maria Bucătaru a ştiut cu inteligenţă să ne mobilizeze pentru programul şi munca de la muzeu, să închege colectivul şi să ne înţeleagă cu sufletul. În acest context pot spune azi, că îi datorez doamnei cariera muzeografică, pentru care îi mulţumesc. O felicit pentru frumoasa şi inspirata apariţie editorială, în prag de toamnă, îi urez sănătate, să fie mereu tânără aşa cum am cunoscut-o, şi felicit copiii şi nepoţii, care-i sunt mereu alături”, a declarat prof. muzeograf Steliana Băltuţă
Domnul Trăian Apetrei, director al Teatrului,, Mihai Eminescu" , Botoşani

Domnul Ion Ilie, director al Centrului de Creatie Botosani a declarat: ,, Am venit la vârsta de 27 de ani în oraşul Botoşani şi am cunoscut pe mulţi care sunt acum, aici, în sală. Am colaborat cu fiecare dintre ei, inclusiv cu doamna Maria Bucătaru, care era director la Muzeul Judeţean Botoşani. Este 1 septembrie şi doamna Maria Bucătaru debutează,  acum la început de toamnă, cu un volum de poezie, care ne impresionează. Îi doresc multă sănătate şi să mai scrie, să ne bucurăm de alt volum de poezie.


De dragul tău
De dragul tău, 
Răscolesc adesea vremea, 
Adorm târziu, cu gândul pustiu 
Cu toamna visului târziu, 
Gândind cu sufletul hoinar 
Că pentru mine ai fost un dar, (....)
De dragul tău, 
Nu am bătrâneţe 
Chiar dacă anii m-au cuprins în joc, 
Alerg prin iarnă, 
Respir din primăvară, 
Cu vara mă întrec în frumuseţi 
Şi chiar mă cred un om cu mult noroc 
Şi toate se întâmplă mereu, mereu, 
                                             De dragul tău.
Dor de casa părintească
E pustiu în jurul meu,
Dar pentru ce? Mă-întreb mereu,
Iubirea veşnică mă -nconjoară,
Mi-e bună viaţă, nu-i amară
Şi- atunci, ce vreau 
Şi ce-i cu mine?
(...)
Pustiu mă-ndrept către meleaguri,
în jocul ielelor mă prind, 
Văd casa mea pe malul ierbii,
Bucată din pământ sfânt.

Ce-ai pus.....
Ce-ai pus în mine, mama mea,
De mă topesc de dor, de doruri,
Când văd pe cer că iese luna
Şi se-nfiripă mii de-amoruri?

Ce-ai pus în mine, mama mea,
Că simt  cum floarea se desface,
Mă tulbur şi mă zăpăcesc,
Simt că zbor şi aripi cresc?
(......)
Ce-ai pus în mine mama mea,
De  tot ce mă înconjoară-mi place
Şi simt că mângâi şi sărut
Credinţă, dragoste şi pace!
Poezii recitate de actorul Cezar Amitroaie de la Teatrul ,, Mihai Eminescu" , Botoşani

,,Mi-am stăpânit emoţiile de bucurie, nutresc colegilor, publicului participant o deosebită admiraţie şi dragoste, bucurându-mă că nu m-aţi uitat după atâta vreme” Aşa a început doamna Maria Bucăratu, discursul care se adresa celor prezenţi. ,,Mă simt originală ca orice îndrăgostită de frumos, am ,, un grăunte inalterabil ” de romantism. Despre poezia mea declar că este adevărată, foarte adevărată şi m-am bucurat că foşti mei colegi şi prieteni pentru totdeauna au apreciat acest lucru. Adevărul l-am căutat peste tot, nu numai în exemplarele de excepţii ale naturii. Am privit chipul îndeaproape şi am rămas uimită ce lumina şi adevăr emană ele. Poezia mea are obiectivitate, are adevăr, are lumină, dar cel mai mult are un drag de tot şi toate. Poezia mea nu m-a trişat niciodată iar eu nu am încorsetat-o în masuri şi rime forţate. Am lăsat-o să curgă liber. Poezia este un cântec, iar melodia nu poate fi ascultată decât cu sufletul. Şi eu am reuşit. Lucru ce vă doresc şi dvs. să auziţi minunatele melodii ale cântecului din poeziile volumului. Am avut noroc că am lucrat cu un editor-om deosebit Dumitru Ivan şi pentru acest lucru îi mulţumesc. Dealtfel mulţumesc tuturor celor care au avut tangenţă cu mine la pregătirea volumului de poezii. Nu în ultimul rând, mulţumesc copiilor şi nepoţilor mei dragi pentru că au trimis atâta dragoste spre mine, încât am avut drumul liber, curat şi am putut scrie în linişte. Prezenţa dvs. în număr mare aici, mă face să cred că nu vă sunt deloc indiferentă. Aceasta îmi face deosebit de bine. Vă mulţumesc! ”. A încheiat doamna Maria Bucătaru.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu