joi, 31 octombrie 2013

Expozitia „Simfonia culorilor” – autor Victor FOCA -Criticul de artă VALENTIN CIUCĂ la





La Centrul Cultural Intercomunitar Botoşani, a avut loc Expoziţiei „Simfonia culorilor” – autor Victor FOCA. La acest eveniment au participat criticul de artă Valentin Ciucă, Lucia Olaru Nenati scriitoare şi publicistă, doctor în filologie, Cătălina Lupaşcu viceprimar, Florin Egner, fost primar, Traian Apetrei director Teatrul ,, Mihai Eminescu", Botoşani, Lucia Pârvan, director, muzeul Judeţean Botoşani, scriitorul DMG Gaftoneanu, pictori si prieteni.



,,Stimate doamne şi stimaţi domni, suntem onoraţi, ca astăzi, aici, la Centrul Cultural intercomunitar Botoşani să aibă loc expoziţia de pictură a profesorului Victor Foca. În acelaşi timp suntem onoraţi de prezenţa maestrului critic de artă Valentin Ciucă de la Iaşi care ne va prezenta acest vernisaj. Multumesc publicului care au venit la această expoziţie intitulată ,, SIMFONIA CULORILOR „.a rostit dl FLINKER moderatorul evenimentului
 
Prof Victori Foca ,,Vă mulţumesc dumneavoastră care aţi avut amabilitatea de a  fi aici, şi susţine această activitate
Despre această lucrare  pot spune că prin ea, este o invitaţie către armonie,  către pacea de dincolo de noi, pe care am gândit-o şi am căutat-o ani de zile, prin aceste lucrări de artă abstractă şi doresc să vă bucure, să ne ducă pe toţi pentru o clipă în viaţa  dincolo de  realitatea mai putin colorată.  Mulţumesc domnului profesor critic de artă, că a avut plăcerea să fie cu noi, aici,  la acest eveniment important în viaţa culturală botoşăneană.

   Criticul de artă, Valentin Ciucă: ,,Doamnelor şi domnilor, fără îndoială că aveţi poate mai multe informaţii decât mine, provocând într-un fel, încă şi încă odată ... Labirintul. Nu ştiu dacă se va găsi aici o Ariadnă, care să mă salveze, dar cred că ceea ce este important este că în acest labirint configurat, iată, în dimensiuni care, într-un fel aproape că trimit la orizonturi vaste, asigură faptul că, creatorul, fiind domnul Foca, este o excepţie, pe care trebuie să o tratăm cu respectul şi, de ce nu, cu grijă pe care o merită.
Experienţa mea de patruzeci-cincizeci de ani în domeniul artelor vizuale îmi arată că domnul  Foca, este un creator fabulos, pur şi simplu pentru că imaginile lui transcend realitatea imediată-palpabilă şi ne trimite într-un orizont al ficţiunii. El nu construieşte adevăruri, cum ne-am aştepta de la pictorii obişnuiţi cu şevaletul, ci iată, o deschidere ... ne provoacă la o deschidere spre alte orizonturi.
Toată cosmogonia aceasta pe care o vedem,  pe care o  putem identifica, nu este decât rodul unei fantezii debordante şi al unei credinţe că poate reinventa el însuşi cu fiecare lucrare -   nu numai pictura -  ca o disciplină seculară, milenară, plină de culoare, dar, şi de ce nu, stimulează capacitatea noastră de a înţelege şi de a avea dialoguri potrivite cu noi înşine şi cu absolutul.
Noi vedem, de ce nu, dacă acceptăm, într-un spaţiu ficţional.  Lucrurile acestea nu există în plan concret, decât în măsura în care artistul, în cazul nostru  domnul Foca, inventează şi se reinventează pe el, cu psihismul lui şi cu aşteptările şi dezamăgirile lui, încercând să ne readucă în prim planul atenţiei un fel de dar pentru totdeauna. A face daruri este o virtute, nu este o obligaţie de partid sau de stat, este acea nevoie să trăim şi să ne asumăm bucuria de a fi alături de ceilalţi ştiind că ei sunt creatorii, sunt, iată, cei care duc mai departe nu numai valorile unui timp şi ale unui spaţiu, ci acele lucruri care ne scapă câteodată şi,  atunci când ne întâlnim cu ele, avem aproape o revelaţie. 
Eu cred că ceea ce se întâmplă aici este un lucru rar. Vă mărturisesc că în spaţiul românesc pe unde am călătorit, şi în alte orizonturi, nu am avut şansa să întâlnesc asemenea creaţii, care - veţi spune probabil, unii dintre dumnevoastră - că intervenţia computerului, a lucrării pe internet, va duce sigur la o provocare.
Dar e important ca această provocare să aibă şi o finalitate în vibraţiile sensibile pe care fiecare dintre noi ar trebui să le aibă. Pentru că aici ne întâlnim cu ceva ce nu există : inefabilul Inefabilul este, să spunem aşa, o noţiune care ne defineşte pe noi, psihismul de care am pomenit mai devreme, ca o deschidere care ne duce pe noi către orizonturile infinite ale lumii şi ale infinităţii noastre profunde. 
Mă uit aici, parcă văd, să zic aşa, în această deschidere către provocarea labirintului de care am pomenit şi Punctul Plastic Armonic. Este un concept, ca să zic aşa, de talie europeană, pe care nu l-a avut până acum altcineva decât domnul Foca. El încearcă, şi cred că va convinge în timp, deşi după cum bine ştiţi că lucrurile care surprind sunt totdeauna tratate aşa cu un fel de uimire, câteodată descurajatoare, în loc să fie o încurajare. El sondează în psihismul lui adânc şi în acelaş timp încearcă să creeze vizibil. 
El se gândeşte pe sine, iar ceea ce rezultă din aceste combinaţii fabuloase este că trebuie să acceptăm că de la un timp la altul trebuiesc admise anumite schimbări.
 Monotonia este duşmanul de moarte al creativităţii. E nevoie să fim creativi, câteodată chiar să forţăm dimensiunile acestea de înţelegere, pentru că numai aşa putem face să avem relaţii, să descoperim şi zonele inefabile de care pomeneam. Provocarea labirintului, amintită mai devreme, arată că intrăm într-un spaţiu pe care trebuie să-l stăpâneşti cu speranţa că Ariadna, cum ziceam, ne va salva la un moment dat. Această ritmică a formelor şi a imaginilor, care se pot multiplica la dimensiuni fabuloase, există fără un început sau un sfârşit. Este doar un continuu, o zonă în care în fiecare clipă se află o imagine care să vorbească despre semnele şi datele ce pot intra din durată în contigentul imediat despre care vorbim. 
Eu cred că este o şansă cu totul specială ca aici, la Botoşani, să întâlneşti un artist, care a avut pe parcursul său un început absolut firesc, ca orice pictor de şevalet, cu un desen aproape impecabil, iar la un moment dat a simțit nevoia să rupă aceste relații cu imediatul, cu palpabilul imediat, și să treacă în ficțional, așa cum spuneam și creativitatea lui niciodată, să zic așa, nu se va spulbera sau împlini într-un mod în care să fie un punct care să încheie, să zicem o viziune.
 La el totul curge, tot discursul este continuu, acest punct de care am amintit, este Punctul Plastic Armonic, este un concept care, cu siguranță, va avea probabil și epigoni, probabil că va interesa și, dacă ar fi o comunicare în spațiul european mai bună, sunt convins că el are această dimensiune și ar avea ce transmite acolo, sesizând, de ce nu, că există zone cu totul dăruite de Dumnezeu, care se pot împlini prin expresia artistică a creatorului.
Ceea ce este de remarcat, de asemenea, este că el pare că are întotdeauna o oarecare sfială. Când atingi așa, măcar ideal, zona sacralității, este obligatoriu aproape să te inhibi, să ai o emoție care transcende, să zic așa, posibilitatea imediată a unui om și să ajungi într-o zonă de revelație, de descoperire permanentă. El poate să facă, în tehnica pe care o are acum, miliarde de imagini. 
     Noi, oamenii, trăim acum, în acest orizont, univers al imaginii. De când ne trezim dimineața și deschidem ochii, dintrodată parcă se produce un miracol: miracolul de a vedea; de a vedea și mai ales de a înțelege ceea ce vezi. Să ai raporturi cordiale cu tine însuți, cum spuneam, și mai ales cu acești artiști, care reprezintă, ca și literații, ca și ceilalți, sarea și piperul unei nații.      Eu vă spun, și am tot dreptul să spun acest lucru,că multe dintre aceste propuneri ale artistului sunt categoric de o dimensiune europeană, fără nici un fel de echivoc și care poate să genereze la rândul lor, niște urmași capabili să facă din fantezia creativă, din raporturile care se stabilesc cu imediatul, dar și cu zonele telurice absolute, să configureze un mod de a gândi. 
     Eu cred, că aici, la Botoșani, se petrece nu neaparat o minune, dar un lucru care trebuie să-l luăm în serios și trebuie încurajat, pentru că ceea ce face el este deocamdată, după câte știu,o veritabilă premieră. Este de datoria dumnevoastră morală sau, mă rog, care să țină și de spontaneitate să intrați în acest joc, în care fiecare imagine este de fapt o pledoarie pentru absolut. 
     Chiar dacă la început ai sentimentul că este mult prea prețios, ceea ce spune artistul și nu este tangibil în ordinea imediată , nu-ți arată de pildă formele figurative din realitate: copăcelul pe care îl pictau copii altădată sau, eu știu, din zona animalelor și așa mai departe, peisaje mai mult sau mai puțin eterate prin culoare, ori aici, vă spun, suntem împreună - pe deoparte beneficiarii acestei noi forme de creație artistică și pe de altă parte - suntem prizonerii obișnuințelor noastre dintotdeauna. 
      Eu cred că ceea ce se întâmplă aici, la Botoșani, este - cu un termen pe care-l folosesc cu responsabilitate - este un gest revoluționar. Sigur că la scara Europei s-au mai făcut încercări de acest tip, dar el deschide un nou orizont de cercetare în plan estetic, prin ce a făcut din acest mod de a lucra , de a vedea lumea, de a o interpreta,în simbolurile foarte profunde pe care le are.
Frumosul, ca o categorie care țintește deseori inefabilul, deci lucrurile care nu sunt materiale, despre asta încearcă șă vorbească aici, despre lucrurile care au valoare dincolo prpriu-zis chiar de valoarea lor. Nu obiectele contează, ci sensul. Noi trebuie să identificăm aici, zone în care să ne întâlnim cu aspirațiile cele mai înalte ale spiritului uman, ale oamenilor care au îndrăznit 
      El este, pe cât e de timid și cât de îndrăzneț - în același timp - în exprimările lui, un om care se teme parcă și de umbra lui. Poate că vrea să nu fie observat, ca nu cumva să deranjeze cu prezența lui și, în același timp, când devine creator, se dezlănțuie, să zic așa, forțe imanente, deci care sunt în adâncul ființei lui și, dintr-odată, ne invită în această provocare a labirintului. 
     Este un merit al botoșănenilor că au încurajat un artist pe care-l prețuiesc și despre care vom auzi multe și poate mult mai convingătoare lucruri decât cele pe care am reușit eu să spun. 
    Pentru că, vă mărturisesc, că eu însumi sunt surprins de această bogăție, de această explozie nu numai a formelor, ci a sensurilor, a înțelesurilor. El, totdeauna, sigur că nu recunoaște prea adesea că are o formă de filozofie pe care o cultivă, dar nu o reclamă, să zic așa, și nici nu vrea să fie patentată la cine știe ce forumuri internaționale. El este un botoșenean care-și face, din acest gest de dăruire de sine, forma lui de respect pentru că a avut șansa să trăiască la Botoșani. 
   Vedeți, sala aceasta este, după părerea mea, impropie unui spațiu care ar trebui să aibă un ax, un ,,axis mundi” și în jurul căruia să ne învârtim și acest cerc să fie forma noastră de solidaritate și de aspirație către absolutul dialogului adevărat. 
     Eu cred, că poate, ca să zic așa, am devenit un pic patetic, dar mă controlez și încerc să așez cuvintele cât mai potrivit, care să onoreze în profunzime ceea ce face acest om, pe care, probabil, unii îl ignoră sau chiar nu-l văd de-a dreptul. 
     Dar talentul nu strigă niciodată. El are strigătul lui interior, aduceți-vă aminte de Eduard Munch și de lucrarea aceea celebră, acel misterios personaj care strigă, dar cuvântul nu se produce, este un fel de strigăt mut, e un strigăt care trebuie descoperit pe dinăuntru. 
    Eu cred că muzicalitatea imaginilor sale sunt deja semnul transmutației dinspre armonie și că această împlinire a lui este o formă de respect a unui cetățean oarecare, care, spre bucuria noastră, este împlinit și prin aplauzele dumnevoastră de acum.Vă mulțumesc.
     Părerea mea este că trebuie să aveți grijă de cei care, fiind atât de puternici în expresie, sunt atât de vulnerabili în existența lor de fiecare zi. Trebuie să gândim că aici este un pol al picturii europene, românești și europene, și care are deschise toate porțile posibile ale spiritului divin".
    Cătălina Lupaşcu, viceprimar,,Simfonia culorilor şi a formelor într-o Simfonie a culorilor de toamnă. Este impresioant să regăseşti o operă parte din suflet, parte din interior, dar privind opera ai posibilitatea să treci dincolo de realitate, să ţinteşti la univers să te gândeşti ce-i dincolo şi cum e dincolo. E culoare, e formă, e de fapt, ceea ce avem  astăzi în faţa ochilor”




Dedicat vernisajului expoziţiei „Simfonia culorilor”, realizată de pictorul Victor Foca la Centrul Cultural Intercomunitar Botoşani joi, 17 octombrie 2013, ora 13.00, la sediul din strada Vasile Alecsandri nr.1 şi prezentată de către criticul de artă Valentin Ciucă. 
 Arta- chin şi sacrificiu… 
 Motto: Munca fiecărui om este portretul său. (Samuel Butler)
Simfonie de nuanţe, pete fine de culoare… 
Fascinat de exponate, mi-a venit o întrebare: Oare, munca face omul? …Mai degrabă, reciproca! …
Toate bune şi frumoase, 
La mulţi ani, maestre Foca!
Ana Florescu: ,,Pe domnul Victor Foca l-am cunoscut ca artist, târziu. Ne-a confirmat că, de-a lungul timpului cunoşti oameni şi spirit. Domnul profesor este un spirit şi atât"

joi, 24 octombrie 2013

lansarea volumului “Repertoriul Arheologic al Județului Botoșani”, autor dr. Octavian Liviu Șovan.si expoziția „COMORI ARHEOLOGICE BOTOŞĂNENE”,

Consiliul Județean Botoșani, Muzeul Județean Botoșani, în colaborare cu Direcția pentru Cultură Botoșani și Institutul Național al Patrimoniului, în Sala Polivalentă a Muzeului, a avut loc pe data de 23 octombrie 2013, la lansarea volumului “Repertoriul Arheologic al Județului Botoșani”, autor dr. Octavian Liviu Șovan.
Dr. Ion Ioniţă, cercetător ştiinţific
I, Institutul de Arheologie Iaşi 
Proiectul editorial a fost finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Printre participanți se numără: - Narcis Ionuţ Afrăsinei, Director A.F.C.N. - Dr. Ion Ioniţă, cercetător ştiinţific I, Institutul de Arheologie Iaşi - Dr. Vasile Chirica, profesor universitar, Universitatea „M. Kogălniceanu” Iaşi - Bogdan Şandric, analist–arheolog, Institutul Naţional al Patrimoniului Evenimentul a fost întregit de vernisajul expoziției „COMORI ARHEOLOGICE BOTOŞĂNENE”, ce cuprinde exponate din necropola din sec. IV-V de la Mihălăşeni – săpături arheologice Octavian Liviu Şovan și din aşezarea Culturii Cucuteni de la Vorniceni – săpături arheologice Maria Diaconescu. Au participat moderator Lucica Pârvan, manager Muzeul Judeţean Botoşani, Cornelia Viziteu, director al Bibliotecii Botoşani, Dănuţ Huţu, director al Direcţiei pentru Cultură Botoşani, Dr. Dan Prodan, istoric; Dr. Daniel Botezatu, profesor; Dr. Vasile Adăscăliței, profesr; Dr. Aurel Melniciuc, director al Centrului Județean de Creație; Dr. Daniel Cicălău, șeful Secției Arheologie – Muzeul Județean; Dr. Sergiu Balanovici, șef al Secției memorialistice – Muzeul Județean Botoșani; prof. Dana Petraru, fostă director al Direcției de Cultură;  Steliana Băltuță, muzeograf; scriitorii D.M. Gaftoneanu; poetul Petruț Pârvescu; Mihai Cornaci, șeful Secției de numismatică – Biblioteca Județeanăşi elevi.
  Lucrarea „Repertoriul Arheologic al Județului Botoșani” reprezintă rodul strădaniilor de peste un deceniu ale autorului de a aduce la zi Repertoriul arheologic al judeţului Botoşani, publicat în 1976. Cu cele peste 1.800 de situri arheologice înregistrate, repertoriul 2013 reprezintă mai mult decât dublul celui de acum peste 35 de ani. În plus, lucrarea beneficiază de un suport cartografic modern, rod al colaborării fructuoase din ultimii 4 ani cu echipa de administrare a Repertoriului Arheologic Național (RAN) de la Institutul Național al Patrimoniului. Începută ca o colaborare cu Direcția de Cultură Botoșani pentru completarea bazei de date a Repertoriului Arheologic Național ( http://ran.cimec.ro), curând s-a conturat ideea publicării unui repertoriu al județului însoțit de hărți digitale de detaliu. O contribuţie specială a „Repertoriului” la protejarea patrimoniului arheologic rezidă în înregistrarea prealabilă a tuturor siturilor arheologice în baza de date a Repertoriului Arheologic Naţional și acordarea de coduri RAN fiecărui obiectiv documentat. Codul RAN a fost apoi preluat şi în fişele de sit din prezenta lucrare, unde a devenit unul din atributele “administrative” cele mai importante.
Lucrarea se compune din două părți distincte: 1. Volum de cca 500 de pagini 2. DVD-ROM anexă, conținând 160 de hărți + date geospațiale care au format elementele (straturile hărților) plus un soft GIS pentru editarea datelor geospațiale. Hărțile sunt grupate în funcție de unitățile administrativ teritoriale ale județului Botoșani și sunt editate în formate distincte: tif, care permite doar o utilizare simplă şi (geo) pdf, ce oferă posibilitatea unei utilizări mai complexe: se pot vizualiza coordonatele geografice, se pot face măsurători de distanţe, perimetre şi arii, se pot adăuga noi date, completând astfel harta după dorinţa utilizatorului etc. Pentru ca hărţile să ofere un grad ridicat de vizibilitate a conţinutului au fost salvate la scara 1:20.000, respectiv 1:25.000. Alegerea fiecărei scări s-a făcut în funcţie de dimensiunea unităţii teritorial administrative (UAT) şi a densităţii siturilor arheologice. Proiectul este extrem de util, atât prin creşterea numerică a siturilor arheologice reperate de pe teritoriul judeţului Botoșani cât şi datorită necesităţilor presante, actuale, de a rezolva practic și concret, obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale de a realiza planuri urbanistice generale (PUG-uri) actuale și complete în care siturile arheologice să fie înregistrate și amplasate corespunzător pe harta unității administrativ-teritoriale, cu scopul protejării și valorificării. Se răspunde, astfel necesității punerii la îndemâna primăriilor a unei evidențe exacte a siturilor arheologice din raza comunelor pe care le administrează. Repertoriul arheologic al județului Botoșani nu se adresează numai autorităților locale, ci și specialiștilor din domeniul patrimoniului cultural, în particular arheologic: arheologi și istorici din muzee județene, cercetători din instituțiile de învățământ superior sau institute ale Academiei, în special cele din regiunea Moldovei (Suceava, Iași, Galați), dar și istoricilor locali sau profesorilor de istorie din ciclul gimnazial, care pot folosi informațiile în procesul educativ, precum și publicului larg amator de istorie, față de care există datoria de a populariza rezultatele studiilor istorice, susținută de calitatea de contribuabil a acestuia. Prin structura lui modernă, lucrarea se constituie ca un model pentru publicarea altor repertorii zonale, în cadrul Repertoriului Arheologic Național. Detalii despre proiectul editorial Repertoriul arheologic al județului Botoșani găsiți la adresa: http://www.cimec.ro/arheologie/repertoriul-botosani/index.html
  ,,Necropole de la Mihălăşeni- Botoşani, investigate metodic de-a lungul a şase campanii de săpături de mare amploare (1983-1988) de către O.L.Şovan, reprezintă unul dintre cele mai importante obiective arheologice în perioada romană târzie din ţara noastră descoperite în ultimele decenii. Prin cercetarea integrală a zonei au fost descoperite 520 morminte cu un inventar bogat (de podoabe, de toaletă, pandative, amulete, recipiente de lut şi sticlă), care se întind pe perioadă de cel puţin un secol approximativ retragerea romanilor din Dacia (275 d. Hr.) şi până după invazia hunilor (375 d.Hr.)                            
Vorniceni
    În apropierea necropelei au fost indentificate şi urme de aşezare a locuitorilor de la Mihălăşeni. Complexul arheologic de la Mihălăşeni prezintă un mare interes pentru zone mult mai largi din această parte a continentului, întrucât aduc informaţii valoroase cu privire la dezvoltarea principalelor activităţi economice, la mobilitatea populaţilor, la relaţia de schimb cu zonele învecinate şi mai ales la contactele strânse cu civilizaţia romană. Aceasta este motivat prin faptul că mulţi specialişti din străinătate au acordat interes faţă de aceste descoperiri, iar unii dintre ei au ţinut să viziteze personal Muzeul de Istorie Botoşani pentru a cunoaşte colecţia de la Mihălăşeni. (dr. Ioan Ioniţă, cercetător ştiinţific I, Institutul de Arheologie Iaşi  Prefaţa de la Necropola de tip Sîntana de Mureş)
Mihălăşeni -săpături arheologice Octavian Liviu Şovan
.

Vorniceni
,,Pentru prima dată în România, la Vorniceni, au fost găsite fragmente de ceramică pictate şi fragmente de ceramică canelate. Primele cercetări au fost făcute în 1970 de către Aristotel Crîşmaru, apoi de colectivul RAJB. Deschiderea şantierului se datorează lucrărilor de amenajare hidrotehnică din zona pentru regularizarea cursului apelor Ibăneasa -Jijia.                                        
Investigaţiile din situl Pod Ibăneasa au oferit informaţii referitoare la Cultura Cucuteni. În aşezarea Vorniceni s-au găsit vase tipice amfore, cratere, vase cu dublă boltire, ceea ce tip coif suedez, pahare, castroane, obiecte de podoabe, pandative, prelucrate din os, scoică. Uneletele şi armele au fost lucrate din silex-lame, gratoare, percutoare, vârfuri de săgeată, topoare, dălţi. O diversitate a formelor, a dimensiunilor, a decorurilor care acoperă aceste vase, care au atras atenţia celor avizaţi din România, pentru că este vorba de faza de mijloc de Cucuteni. În această expoziţie au fost expuse o parte din obiecte. Mai multe piese au fost expuse în expoziţii internaţionale şi naţionale. În apropierea s-au găsit fusaiole, greutăţi de la războiul de ţesut vertical, ceea ce indică dezvoltarea unor activităţi specifice în cadrul aşezărilor Cucutene "(săpături arheologice Maria Diaconescu



luni, 21 octombrie 2013

Comuna Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani Probleme de geografie fizică, umană şi cultural-sociale Autori Ioan V. Prăjinariu, Valeria N. Bobu Editura Quadrat, Tipografia Ria


          Comuna Rădăuţi-Prut, 

            judeţul Botoşani 
Probleme de geografie fizică, umană şi cultural-sociale
Autori Ioan V. Prăjinariu, Valeria N. Bobu 
Editura Quadrat, Tipografia Ria 
Profesorul Ioan V. Prăjinaru s-a născut la 12 februarie 1936 în comuna Nicşeni, jud. Botoşani, unde a urmat şi şcoala elementară pe care a absolvit-o în 1950. Între 1950-1954 a fost elev la liceul ,,A.T. Laurian” Botoşani. După absolvire a funcţionat ca profesor suplinitor la şcolile din Nicşeni şi Roma. Între anii 1955-1959 a frecventat cursurile Facultăţii de geologie-geografie din cadrul Universităţii ,, A. I. Cuza” Iaşi. După absolvire a fost încadrat ca profesor la şcoala Roma, apoi la şcolile nr.8, 1, 4, Liceul economic şi liceele ,, A.T.Laurian” şi ,, M. Eminescu” Botoşani. În această perioadă a îndeplinit funcţia de director la şcolile nr.1, 4 şi 8, iar între 1979-1984, inspector de geografie la Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani. La 1 septembrie 1998 s-a pensionat la limită de vârstă. 
    În timpul activităţii didactice a desfăşurat o intensă cercetare ştiinţifică în orizontul local. Între 1968-2003 a îndeplinit funcţia de preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Geografice, filiala Botoşani, organizând mai multe simpozioane şi sesiuni de comunicări ştiinţifice, la care au participat profesorii de geografie din judeţul Botoşani şi cadre didactice universitare din Iaşi, Suceava, Bucureşti. 
    A participat la numeroase sesiuni de comunicări ştiinţifice organizate de Societatea de Ştiinţe Geografice din România şi la congrese naţionale ale profesorilor de geografie, prezentând referate cu conţinut didactic şi ştiinţific. 
    A publicat referatele: 
 ,, Câteva consideraţii asupra unei structure cutate din extremitatea nord-estică a Dealului Mare-Hârlău”, în cadrul Lucrărilor Seminarului de Geografie ,, Dimitrie Cantemir”, Facultatea de geografie Iaşi (nr 5-1984), 
,, Rolul Factorului geografic în apariţia şi dezvoltarea oraşului Botoşani”, ,, Zona de aprovizionare cu unele produse rurale a pieţelor din Botoşani” , în Hierasus, anuarul Muzeului Judeţean Botoşani (1978, 1996). Este coautor la manualul de geografie pentru clasa a III-a ed. 1969-1998 şi la lucrarea
,, Botoşani-monografie” (1980), în colaborare cu Editura Sport-Turism. Lucrarea
 ,, Târgurile din judeţul Botoşani în cadrul comerţului Moldovei”, partea a I-a, Editura Quadrat reprezintă încununarea unei îndelungate activităţi de cercetare, elaborată pe timpul funcţionării ca profesor la Colegiul naţional ,, M. Eminescu”, Botoşani. -
,,Comuna Rădăuţi-Prut, Probleme de geografie fizică, umană şi cultural-sociale “ în colaborare cu Editura Quadrat. -
,,Judeţul Botoşani- monografie turistică”-în colaborare cu Editura Geea. În curs de redactare: 
,, Târgurile, iarmaroacele şi bâlciurile din judeţul Botoşani”, ,, Studii de geografie…….. Partea a II-a a lucrării ,, Târgurile din judeţul Botoşani” 

 Comuna Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani 
Probleme de geografie fizică, umană şi cultural-sociale
Autori Ioan V. Prăjinariu, Valeria N. Bobu Editura Quadrat, Tipografia Ria 
     Primarul comunei Rădăuţi Prut ing. Gh. Alupoaie, ne invită să străbatem comuna dintr-un capăt în altul pentru a ne aminti de anii copilăriei şi ai tinereţii petrecuţi aici, alături de părinţi, fraţi şi surori. ,, Poftiţi în sat într-o zi de toamnă, cu dimineţi reci şi amiază caldă, cînd ogoarele aurii dăruiesc întreaga bogăţie prin truda ţăranilor. Pătrundeţi în camera special amenajată de la capătul grajdului, şi vă veţi îmbăta de parfumul strugurilor zdrobiţi în miez de noapte la lumina felinarelor”. 
     Primarul comunei ne invită să cunoaştem satul din punct de vedere istoric. Care ne spune: ,,Pătrunzând în sat pe drumul de acces în localitate, ajungem în centrul satului, care este străbătut de un drum comercial de renume european denumit cândva,, Şleahul Ştefâneştilor”, pentru că venea dinspre târgul întemeiat de Ştefan cel Mare. Acest drum se mai numea şi ,, drumul pribegiei” pentru că se refugiau familiile domnitorilor, îndreptându-se spre Polonia 
       Prof. Ioan Prăjinariu, autorul cărţii ne prezintă câteva argumente privitoare la necesitatea elaborării lucrării ,, Comuna Rădăuţi- Prut” ,, Scopul editării volumului este pentru a ne informa importanţa istorică şi economică-socială, care a avut-o această aşezare rurală, de-a lungul secolelor. Pe teritoriul satelor, s-au descoperit prin săpături arheologice numeroase unelte şi arme de silex, bronz, fier, obiecte de uz gospodăresc, urme de aşezări din perioadele comunei primitive. Drumul comercial din lungul Prutului ce lega Dunărea de Lvov, şi străbătea comuna Rădăuţi Prut, a avut un rol important în practicarea comerţului şi formarea târguşorului Rădăuţi Prut”. 
     Despre această localitate, autorii prof. Ioan Prăjinariu şi Valeria Bobu, o prezintă în nouă capitole: 
Cap. I- despre poziţia geografică a comunei. 
Cap. II- despre populaţia teritoriului comunei. 
Cap.III- formarea satelor din comuna Rădăuţi-Prut- Miorcani, Rediu, despre iluminat, alimentarea cu apă. 
Cap.IV- despre agricultură- ramurile agriculturii. 
Cap. V- Industria- despre industria de exploatare a rocilor de construcţie. 
Cap.VI- Transporturile- tipuri de transport din comună. 
Cap.VII- Comerţul- formele de comerţ şi scurt istoric despre comerţul de-a lungul istorie. Cap.VIII-Învăţământul, dezvoltarea învăţământului în fostul judeţ Dorohoi. 
Cap. IX- Cultura şi arta-forme de manifestare a artei şi culturii populare, personalităţi din domeniul culturii şi artei 
Cap. X - Cultul religios, lăcaşurile de cult din comuna Rădăuţi Prut. 
Cap.XI- Sportul 
Cap.XII- Turismul. Potenţialul turistic al comunei. 
Cap.XIII- Sănătatea 
Cap. XV-Datini strămoşeşti şi obiceiuri locale, despre obiceiuri în timpul lucrărilor agricole, sărbătorirea paştelui şi a Anul Nou. Perspectivele de dezvoltare a comunei Rădăuţi Prut.          Primarul comunei Gh. Alupoaie, ne invită în timpul verii, ,,cînd printre nori străbat razele soarelui, deasupra Prutului se formează cel mai frumos curcubeu, cu un capăt pe un mal, iar altul pe celălalt mal, cupola multicoloră, care se arcuieşte spre înalturi, unind parcă, printr-o forţă cerească sufletele celor din satele vecine despărţite de Prut şi de istorie". 
  Farmecul acestui fenomen a fost redat de Grigore Vieru, în volumul de versuri pentru copii, în poezia ,, Făt Frumos curcubeul”. Poetul, de pe prispa casei părinteşti, din satul Pereritta, ce făcea parte cândva din comuna Miorcani, privea deseori cu dor ,, să păşească apa Prutului” şi să se întâlnească cu fraţii ce trăiesc pe celălat mal: 
,, Din Basarabia vă scriu, 
Dulci fraţi de dincolo de Prut. 
Vă scriu cum pot şi prea târziu, 
Mi-e dor de voi şi vă sărut” 
Primarul comunei ne invită: ,, Veniţi dragi prieteni, în zilele de Crăciun şi Anul Nou, la părinţi şi fraţi şi spuneţi-le la fereastră urăturile copilăriei” Poftiţi la hramul bisericii, când creştinul sărbătoreşte şi este pregătiit să vă primească cu cele mai alese bucate” În speranţa că v-am trezit interesul pentru cunoaşterea comunei, vă lăsăm să parcurgeţi dumneavoastră paginile aceste cărţi, pentru a afla mai multe”

duminică, 20 octombrie 2013

Interviu cu violonist francez, membru al juriului, profesorul Régis Pasquier de la Conservatorul National Superior de Muzica din Paris, despre George Enescu, autor Vania Atudorei- Montreal-Canada

Sotia lui George Enescu a fost o scorpie – marturii dureroase
 Autor Vania Atudorei  Montreal-Canada
,,In luna mai 2013 s-a desfăsurat la Montreal Concursul International de muzică, sectia vioară. Cu această ocazie mi s-au intâmplat două lucruri neobisnuite si frumoase.
L-am intâlnit si cunoscut pe tânărul si talentatul  violonist belgian Marc Bouchkov, căruia i-am spus din prima zi că el va câstiga marele premiu , ba mai mult se va intoarce acasă cu cel putin două premii.. si intr-adevăr a câstigat competitia  si a luat două premii, si mi-a spus ca asa ceva nu i s-a mai intâmplat niciodată in viata si că as putea trăi din preziceri, rămânând astfel buni prieteni.
Autograf  Régis Pasquier

 Cu această ocazie aveam să aflu de la domnia sa câteva mărturii despre George Enescu, pe care il cunoscuse personal la vârsta copilăriei, deoarece tatăl său, Pierre Pasquier, muzician si el, fiind prieten cu George Enescu l-a dus intr-o zi acasă la George Enescu spre a fi audiat.
,,Enescu era deja  bolnav, dar a acceptat să ne primească, m-a ascultat, s-a ridicat de pe scaun,  m-a mângâiat pe cap si mi-a spus : , Ai mult talent si uite am să iti dau sfaturi si lectii mai ales că eu am mai avut un băietel ca tine care avea  11 ani când am inceput să il pregătesc, si pe care l-am ajutat,  iar acum este un mare violonist ( se referea la marele Yehudi Menuhin), si m-a acompaniat si la pian.  Era un bărbat distins, frumos, cu ochii mari si cu privirea blândă si pătrunzătoare, cu o frunte neobisnuit de mare, cu părul dat pe spate, simteai că ai in fata ta un geniu si o personalitate uriasă si coplesitoare".
    La numai câtiva ani după ce a fost audiat de George Enescu care i-a dat sfaturi si lectii, Régis Pasquier avea să obtină la vârsta de 12 ani in 1958, Premiul I la vioara al CNSMP, iar doi ani mai târziu la 14 ani este invitat să dea Concerte la New York unde avea să il intâlnească pe marii muzicieni ai secoului XX, David Oistrah, Isaac Stern, Nadia Boulanger, Pierre Fournier. 
    Se adeverise ceea ce George Enescu ii spusese, că va păsi pe urmele unui alt băiat de mare talent de care George Enescu se ocupase si anume Yehudi Menuhin. D-l Régis Pasquier a fost mai multi ani solist al Orchestrei Nationale a Frantei si cânta pe o vioară Guarneri fabricată in 1734, (ca si George Enescu a cărui vioară era un Guarneri fabricat la Cremona in 1731). In repertoriul său Régis Pasquier are si sonate pentru vioară de George Enescu.
     Desigur, atunci când a fost acasă la Paris la George Enescu in sectorul IX, pe rue de Clichy la numărul 26-28, etajul 1, Régis Pasquier era mic, avea doar 9 ani.  Dar isi aminteste  ce discutau cei din jurul său, muzicienii din Paris care cunoasteau situatia familiala tragică si penibilă a marelui compozitor român si supliciul pe care acesta il indura stoic in compania sotiei sale Maruca timp de peste 15  ani, de la căsătoria lor in 1939 si până la moartea lui George Enescu in 1955. După căsătorie ea nu a acceptat să fie numită doamna Enescu ci Alteta Sa Printesa Cantacuzino. N-a fost lângă Enescu nici măcar când acesta a murit in camera sa de hotel in noaptea de  3 spre 4 mai 1955, fără lumânare.
    Măruca Cantacuzino  fusese dama de companie a Reginei Maria a Romaniei, si pretindea că este Printesă, desi fusese doar prin aliantă, ca urmare a căsătoriei sale precedente la vârsta de 18 ani cu bogatul print  Mihail Cantacuzino, primar la Bucurestilor si Ministru de Justitie, care avea la Bucuresti ,, Palatul cu lei,, de pe calea Victoriei.  
   De altfel Măruca era o tirană, o sclifosită si o snoabă, arogantă, plină de vanitate, comodă  
 ( se trezea dimineată pe la orele 11 si la amiază ea lua micul dejun),  iar la telefon dacă cineva cerea să vorbească cu doamna Enescu nici măcar nu răspundea, dar dacă cerea să vorbească cu Alteta Sa Printesa Cantacuzino, ei , da, atunci răspundea imediat. Lui Enescu ii si era frică de ea si făcea supus tot ceea ce ii cerea si ii satisfăcea toate mofturile si toate capriciile, iar când aveau musafiri ea nu mergea niciodata să deschidă usa, ci il trimitea pe el. El deschidea usa si-i ii ruga pe musafiri inainte de a intra, ca să i se adreseze Mărucăi numai  cu titlul de  Alteta, că numai asa ii place. Ori ,,Alteta Sa ,, Măruca nu a fost niciodată o adevarată Alteta, deoarece nu se născuse Printesă, ci era fiica unor boieri din Tescani, judetul Bacău si se numea Maria Rosetti-Tescanu.
     Maruca era o femeie ce iubea luxul, banii si petrecerile iar pentru asta trebuiau bani. De aceea il exploata cât putea pe Enescu, ca să dea cât mai multe concerte , lectii, conferinte, cursuri de Master Class, etc.  pentru a face bani chiar si in ultimii ani ai vietii sale când avea o sănătate subredă, si oricum, ei niciodată nu ii ajungeau banii, voia cât mai multi, si mai  multi si mai multi.  George Enescu i-a mărturisit preotului Vasile Hateganu de la New-York ca : Am ajuns la mila oricui, plin de datorii. Sunt cerşetor în lume”.
Si cum in ultimii ani de viată, el nu mai putea cânta la vioară din cauza spondilozei, care ii afecta grav coloana vertebrală, atunci mergea să dirijeze orchestre. Toată lumea muzicală din Paris era la curent de drama si de exploatarea pe care bietul Enescu o trăia cu despotica si capricioasa sa sotie, dar nimeni nu putea să facă nimic, iar unii se si intrebau dacă nu cumva Maestrul si-a rătăcit mintile si este masochist, plăcându-i suferinta, si cum este posibil să fie subjugat acestei creaturi. Bineinteles Măruca nu aducea nici un ban in casa, ea numai cheltuia si pentru ea, niciodată nimic nu era de ajuns. Ii făcea  reprosuri lui Enescu de starea materială precară si de faptul că locuiau in două camere mici cu baie si nu aveau nici bucătărie iar pentru ea vizitatorii erau interesanti numai dacă Enescu putea să le ofere serviciile sale plătite.
,,Ceea ce se intâmpla cu Enescu era inacceptabil si incredibil si revolta pe toti cei din cercurile muzicale ale Parisului" – imi spune profesorul Régis Pasquier, cu durere si cu revolta in glas, si toată aceasta dramă este incă proaspată in memoria parizienilor care l-au iubit pe Enescu chiar si acum la 58 de ani de la moartea sa.
     Numai că românii preferau o istorie de dragoste romantată si frumoasă intre cei doi, desi nu era  de loc cazul, iar francezii erau capabili să fie mai obiectivi si să judece relatia lor mai la rece.
     Si cea mai flagrantă si  mai cinică dovadă de indiferenta cu care Măruca il trata pe Enescu a fost afirmatia ei, in ultimele luni de viata ale marelui muzician, (mai ales din vara anului 1954, când in urma unui accident vascular  cerebral paralizase pe jumatate),  că ea nu mai poate să il  tină acasă pe Enescu, pe motiv ca ea nu este nici bucătăreasă, nestiind să gătească si nici infirmieră ca să il ingrijească. Era deja al doilea accident vascular cerebral al maestrului după primul din 1950.  

De aceea l-a mutat la Hotelul Atala din Paris, la etajul 4, camera 40, un Hotel  de 48 de camere de patru stele ce apartinea unui proprietar român pe nume Florescu, aflat lângă Champs-Elysée, pe rue Chateaubriand la numărul 10. De altfel si ultima fotografie a lui George Enescu nu este cu Măruca ci cu ciinele sau Mutzerli. (Si Mozart a fost condus la groapa comuna a săracilor din Viena tot numai de catre ciinele său).
I-am făcut surpriza profesorului Régis Pasquier să ii ofer un bust al lui George Enescu si un album cu casa lui George Enescu de la Liveni publicat de Muzeul Judetean Botosani si oferit de directoarea Lucica Pârvan. Foarte emotionat de acest gest profesorul Pasquier mi-a mai spus că el a mai fost  in România, la Bucuresti la o editie a Festivalului  ,, George Enescu,, la Ateneul Roman unde a obtinut  locul I la vioara si marele premiu ,, George Enescu,,  si ca intâlnirea cu România lui George Enescu l-a emotionat si l-a marcat mai ales ca el l-a intâlnit si cunoscut pe Enescu, a beneficiat de indrumările lui si iată, i s-a oferit marele premiu la Festivalul International de Muzica din capitala Romaniei, ce ii poartă numele si pe aceeasi scenă a celebrului Ateneu roman unde George Enescu s-a produs de mai multe ori.
Slujba de inmormântare a lui  George Enescu s-a făcut la Biserica Ortodoxă Română 
,, Sf. Mihail si Gavril,, aflată in cartierul latin din Paris pe rue Jean de Beauvais. La aceeasi Biserica Măruca a refuzat ca să fie prezentă la  parastasul de 40 de zile de la moartea lui George Enescu sub pretextul că acolo se face politică. Ulterior ,,Alteta Sa,,  Măruca a plecat in Elvetia pe malul lacului Leman in orasul  Vevey unde avea să locuiască in luxosul Hotel palace de 5 stele ,, Hôtel des Trois Couronnes,, pe rue d’Italie. 
Nu a avut bani ca  George Enescu să-si trăiască decent ultimele sale luni de viată, in schimb a avut bani ca ea, să-si petreacă anii din viată, după moartea lui Enescu intr-unul din cele mai luxoase hoteluri din Elvetia, unde astăzi o cameră costa cam 10 000 $ pe lună.  Avea să moară 13 ani mai târziu la vârsta de 90 de ani. 

     După moartea sotului ei, Misu in 1928, Măruca Cantacuzino l-a preferat pe filozoful Nae Ionescu, mai tânăr cu 11 ani decât ea, si nu pe George Enescu. Mai mult ea a  avut tupeul să isi invite amantul Ionescu chiar in vila ,, Luminis,, a lui George Enescu la Sinaia, desi Enescu era la curent cu aceasta idilă si era insultat de Ionescu, care il făcuse pe Enescu : ,, stirpitură,,.  Enescu suferea mult. Iar Ionescu a părăsit-o pe  bătrâna 
,, printesa,,   după 7 ani de ,, iubire,, pentru Cella Delavrancea , ea facând o depresie si o tentativa de sinucidere in 1935 , după care s-a internat intr-un Spital de Psihiatrie din  Viena. Printre amantii Mărucai s-a numărat si Dinu Lipatti. Până si testamentul lui George  Enescu, semnat in 15 iulie 1946, a fost schimbat la insistentele Marucai  cu câteva luni inainte de moartea sa, in anul 1954, in acest fel marele compozitor nemaiavând sansa să fie inmormântat in România sa natală, asa cum si-a dorit. 
(Agenti comunisti români condusi de Corneliu  Bediteanu au incercat să răpească trupul neinsufletit al lui Enescu pentru a-l aduce in România, pretextând că Enescu face parte din patrimoniul României , dar au fost arestati de serviciile politiei secrete franceze  si expulzati din Franta  a doua zi ).  

 Mormântul lui George Enescu este  la cimitirul Père Lachaise din Paris, aflat in stânga mormântului compozitorului Georges Bizet in sectiunea 68, la coltul aleei Ailantes cu avenue de la Chapelle. Pe piatra sa de mormânt abia se mai descifrează literele cu mare greutate, sterse de vreme, :  
,, Georges Enesco, Compositeur, Membre de l’Institut. Commandeur De La Legion D’Honneur. 1881-1955,,  Poate ca Guvernul României prin Ambasada sa din Paris va face efortul de a reface piatra de mormânt a marelui compozitor.

sâmbătă, 19 octombrie 2013

Muzeul Judeţean Botoşani, în colaborare cu Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni, a organizat joi, 17 octombrie 2013, simpozionul „Academicianul Mihai Ciucă – 130 de ani de la naştere”.


Muzeul Judeţean Botoşani, în colaborare cu Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” Săveni, a organizat joi, 17 octombrie 2013, simpozionul „Academicianul Mihai Ciucă – 130 de ani de la naştere”. Manifestarea a avut loc în Sala Mare a Muzeului de Arheologie Săveni. Au participat prof. Florica Nechifor, director Liceul Teoretic, Săveni,  Emil Caranica, muzeograf Muzeul Judetean Botosani, dr. Sergiu Balanovici, şef Sectie Memorialistică, colectionarul Ioan Hutănaşu, prof. Ciprian Băetu, prof. Nicu Azamfirei şi elevi de la Liceul Teoretic ,, Mihai Ciucă" din Săveni.
Muzeul de Arheologie din orasul Saveni, a fost infiintat in 1965, reabilitat în 2011 -2012, si s-a deschis pe data 23 martie 2013. Este un obiectiv de importanţă pentru această asezare, in acest muzeu regăsindu-se vestigii ale trecutului acestor locuri si care isi desfăsoară activitatea intr-un fost „ratos” , care face parte din patrimoniul national. 




,,Muzeul de Arheologie din Săveni, prezintă vestigii descoperite în aşezările şi necropolele din zonă - Ripiceni, Miorcani, Drăguşeni, Hăneşti şi Săveni - din epoca paleoliticului şi până în aceea a marilor migraţii", ne spune muzeograf domnul Emil Caranica

 

Muzeul de Arheologie Săveni, adăposteşte în două din încăperile sale colecţia Memorială „Mihai şi Al. Ciucă”
Alături de Jules Bordet –laureat al Premiului Nobel în 1919, 
Dr. Mihai Ciucă, a descoperit în 1921 fenomenul lizogeniei,
cunoscut sub numele de fenomenul Bordet-Ciucă. 
Recunoaşterea internaţională, i-a adus/o prin contribuţia 
sa la combaterea şi eradicarea paludismului, recompensat
                                 în 1966 cu Premiul Darling.

Medicul malariolog Mihai Ciucă şi fratele său, medicul veterinar Alexandru Ciucă, au avut remarcabile realizări în domeniul ştiinţei medicale şi al învăţământului superior
universitar, acestea fiind prezentate prin intermediul unor numeroase documente de stare civilă, fotografii, diplome şi decoraţii, obiecte personale, lucrări ştiinţifice etc., care pun în valoare înalta lor ţinută intelectuală şi marele prestigiu de care s-au bucurat în epocă. 






De remarcat faptul ca la nivelul orasului functionează „Societatea Culturala Fratii Ciuca” care si-au adus un aport deosebit la buna organizare a unor manifestări culturale pe plan local. Aceasta societate s-a remarcat in mod deosebit prin schimbul de experientă organizat intre Liceul Teoretic „Dr. Mihai Ciuca” si cele din Edinet si Balti/ Republica Moldova, cât si prin recompensarea activitătii unor elevi cu rezultate deosebite la olimpiadele scolare.





Doamna profesor Florina Nechifor, director la Liceul Teoretic ,, Mihai Ciucă", Săveni,   a prezentat despre contributia în medicină.

Mihai Ciucă (n. 1883, oraşul Sâveni, judeţul Botoşani-d. 1969) a fost  academician şi om de ştiinţă român, cercetător şi profesor în domeniul bacteriologiei, a bolilor infecţioase şi a vaccinurilor.

Domnul Emil Caranica, muzeograf  a vorbit despre:
,,În articolul publicat de Ioana Măgureanu despre dr. Mihai Ciucă şi colecţia sa, pe care a donat-o Academiei Române în 1954 şi 1966, ne spune:
,,În anul 1902, dr. Mihai Ciucă, cunoaşte pe prof. Ioan Cantacuzino, devenind unul dintre colaboratorii săi cei mai fideli la Laboratorul de Medicină Experimentală, cât şi pe front în anii războiului balcanic, apoi în ,,Războiul cel mare”, conducând campanile de luptă antiepidemică.
Dr. Mihai Ciucă a făcut stagiu la Paris 1914-1915, la Institutul Pasteur. După război, a fost numit profesor la Facultatea de Medicină de la Iaşi unde organizează şi conduce spitalul ,, Izolarea” alături de dr. A. Slătineanu. 
Microbiologul, infecţionist, bacteriolog epidemiolog, Mihai Ciucă şi-a legat numele de două domenii: Malaria şi bacteriofagul. În 1924, a fost numit la recomandarea prof. Ioan Cantacuzino, expert al Comisiei de paludism a Societăţiii Naţiunilor. În 1919, a semnat în numele României, alături de Titulescu şi Cantacuzino,, Tratatul de pace de la Versailles”.
Elena Bălcu scrie în articolul publicat în 1955 despre colecţionarul Mihai Ciucă care a făcut două donaţii Academiei Române.
Prima donaţie cuprinde 260 gravuri, iar a doua în 1966, 38 opere din care 31 gravuri, restul acuarele şi desene. Din analiza listelor colecţia era compusă din gravură franceză ,, modernă”, sec XIX şi XX, cuprinzând artişti ca Gericault, Toulouse, Loutrec, Eugene Leroux, Manet, Millet, Van Dych, Durer, Rembrandt.
Mihai Ciucă a fost un colecţionar amator.  Prof. Ioan Cantacazino i-a inoculat  dragostea faţă de artă, care la rândul său a donat Muzeului Naţional de Artă peste 3000 de lucrări.
Dr. Mihai Ciucă, avea ,, biroul tapetat cu cărţi şi tablouri de Steriade şi Ghiaţă”. În imobil se mai puteau vedea picturi de Petraşcu






Domnul dr. colonel  Sergiu Balanovici sef Secţie Memorialistică, Muzeul Judeţean Botoşani, a prezentat contribuţia medicală a  dr. Mihai Ciucă în perioada războiului 1916.










Domnul Ioan Huţănaşu, colecţionar filatelist, a prezentat apariţia unor FDC, plicuri, timbre, întreguri poştale, şi medalii în cadrul unor expoziţii filatelice organizate de Asociaţia Filateliştilor din Botoşani. Cu ocazia comemorării a Centenarului naşterii (1883-1983) a fost editată o medalie de Asociaţia Filateliştilor din Botoşani, din material aluminiu, galben, alb şi marou, piesa de bază tombac, prezentând bustul Dr Mihai Ciucă, şi pe reversul medaliei, Casa Muzeu Dr. M. Ciucă. 
Maximă editată în 1984





În anul  şi 1987, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, Asociaţia Filateliştilor din Botoşani, au emis o maximă prezentând omul de ştiinţă Dr. Mihai Ciucă.

Tot în anul 1983 a fost emis un plic comemorativ,  Prima zi.
Carte poştaşă cu ocazia ,, Zilele oraşului Săveni", 2008