Interviu cu violonist francez, membru al juriului, profesorul Régis Pasquier de la Conservatorul National Superior de Muzica din Paris, despre George Enescu, autor Vania Atudorei- Montreal-Canada

Sotia lui George Enescu a fost o scorpie – marturii dureroase

 Autor Vania Atudorei  Montreal-Canada

,,In luna mai 2013 s-a desfăsurat la Montreal Concursul International de muzică, sectia vioară. Cu această ocazie mi s-au intâmplat două lucruri neobisnuite si frumoase.

L-am intâlnit si cunoscut pe tânărul si talentatul  violonist belgian Marc Bouchkov, căruia i-am spus din prima zi că el va câstiga marele premiu , ba mai mult se va intoarce acasă cu cel putin două premii.. si intr-adevăr a câstigat competitia  si a luat două premii, si mi-a spus ca asa ceva nu i s-a mai intâmplat niciodată in viata si că as putea trăi din preziceri, rămânând astfel buni prieteni.

Autograf  Régis Pasquier

 Cu această ocazie aveam să aflu de la domnia sa câteva mărturii despre George Enescu, pe care il cunoscuse personal la vârsta copilăriei, deoarece tatăl său, Pierre Pasquier, muzician si el, fiind prieten cu George Enescu l-a dus intr-o zi acasă la George Enescu spre a fi audiat.

,,Enescu era deja  bolnav, dar a acceptat să ne primească, m-a ascultat, s-a ridicat de pe scaun,  m-a mângâiat pe cap si mi-a spus : , Ai mult talent si uite am să iti dau sfaturi si lectii mai ales că eu am mai avut un băietel ca tine care avea  11 ani când am inceput să il pregătesc, si pe care l-am ajutat,  iar acum este un mare violonist ( se referea la marele Yehudi Menuhin), si m-a acompaniat si la pian.  Era un bărbat distins, frumos, cu ochii mari si cu privirea blândă si pătrunzătoare, cu o frunte neobisnuit de mare, cu părul dat pe spate, simteai că ai in fata ta un geniu si o personalitate uriasă si coplesitoare".

    La numai câtiva ani după ce a fost audiat de George Enescu care i-a dat sfaturi si lectii, Régis Pasquier avea să obtină la vârsta de 12 ani in 1958, Premiul I la vioara al CNSMP, iar doi ani mai târziu la 14 ani este invitat să dea Concerte la New York unde avea să il intâlnească pe marii muzicieni ai secoului XX, David Oistrah, Isaac Stern, Nadia Boulanger, Pierre Fournier. 

    Se adeverise ceea ce George Enescu ii spusese, că va păsi pe urmele unui alt băiat de mare talent de care George Enescu se ocupase si anume Yehudi Menuhin. D-l Régis Pasquier a fost mai multi ani solist al Orchestrei Nationale a Frantei si cânta pe o vioară Guarneri fabricată in 1734, (ca si George Enescu a cărui vioară era un Guarneri fabricat la Cremona in 1731). In repertoriul său Régis Pasquier are si sonate pentru vioară de George Enescu.

     Desigur, atunci când a fost acasă la Paris la George Enescu in sectorul IX, pe rue de Clichy la numărul 26-28, etajul 1, Régis Pasquier era mic, avea doar 9 ani.  Dar isi aminteste  ce discutau cei din jurul său, muzicienii din Paris care cunoasteau situatia familiala tragică si penibilă a marelui compozitor român si supliciul pe care acesta il indura stoic in compania sotiei sale Maruca timp de peste 15  ani, de la căsătoria lor in 1939 si până la moartea lui George Enescu in 1955. După căsătorie ea nu a acceptat să fie numită doamna Enescu ci Alteta Sa Printesa Cantacuzino. N-a fost lângă Enescu nici măcar când acesta a murit in camera sa de hotel in noaptea de  3 spre 4 mai 1955, fără lumânare.

    Măruca Cantacuzino  fusese dama de companie a Reginei Maria a Romaniei, si pretindea că este Printesă, desi fusese doar prin aliantă, ca urmare a căsătoriei sale precedente la vârsta de 18 ani cu bogatul print  Mihail Cantacuzino, primar la Bucurestilor si Ministru de Justitie, care avea la Bucuresti ,, Palatul cu lei,, de pe calea Victoriei.  

   De altfel Măruca era o tirană, o sclifosită si o snoabă, arogantă, plină de vanitate, comodă  

 ( se trezea dimineată pe la orele 11 si la amiază ea lua micul dejun),  iar la telefon dacă cineva cerea să vorbească cu doamna Enescu nici măcar nu răspundea, dar dacă cerea să vorbească cu Alteta Sa Printesa Cantacuzino, ei , da, atunci răspundea imediat. Lui Enescu ii si era frică de ea si făcea supus tot ceea ce ii cerea si ii satisfăcea toate mofturile si toate capriciile, iar când aveau musafiri ea nu mergea niciodata să deschidă usa, ci il trimitea pe el. El deschidea usa si-i ii ruga pe musafiri inainte de a intra, ca să i se adreseze Mărucăi numai  cu titlul de  Alteta, că numai asa ii place. Ori ,,Alteta Sa ,, Măruca nu a fost niciodată o adevarată Alteta, deoarece nu se născuse Printesă, ci era fiica unor boieri din Tescani, judetul Bacău si se numea Maria Rosetti-Tescanu.

     Maruca era o femeie ce iubea luxul, banii si petrecerile iar pentru asta trebuiau bani. De aceea il exploata cât putea pe Enescu, ca să dea cât mai multe concerte , lectii, conferinte, cursuri de Master Class, etc.  pentru a face bani chiar si in ultimii ani ai vietii sale când avea o sănătate subredă, si oricum, ei niciodată nu ii ajungeau banii, voia cât mai multi, si mai  multi si mai multi.  George Enescu i-a mărturisit preotului Vasile Hateganu de la New-York ca : „Am ajuns la mila oricui, plin de datorii. Sunt cerşetor în lume”.

Si cum in ultimii ani de viată, el nu mai putea cânta la vioară din cauza spondilozei, care ii afecta grav coloana vertebrală, atunci mergea să dirijeze orchestre. Toată lumea muzicală din Paris era la curent de drama si de exploatarea pe care bietul Enescu o trăia cu despotica si capricioasa sa sotie, dar nimeni nu putea să facă nimic, iar unii se si intrebau dacă nu cumva Maestrul si-a rătăcit mintile si este masochist, plăcându-i suferinta, si cum este posibil să fie subjugat acestei creaturi. Bineinteles Măruca nu aducea nici un ban in casa, ea numai cheltuia si pentru ea, niciodată nimic nu era de ajuns. Ii făcea  reprosuri lui Enescu de starea materială precară si de faptul că locuiau in două camere mici cu baie si nu aveau nici bucătărie iar pentru ea vizitatorii erau interesanti numai dacă Enescu putea să le ofere serviciile sale plătite.

,,Ceea ce se intâmpla cu Enescu era inacceptabil si incredibil si revolta pe toti cei din cercurile muzicale ale Parisului" – imi spune profesorul Régis Pasquier, cu durere si cu revolta in glas, si toată aceasta dramă este incă proaspată in memoria parizienilor care l-au iubit pe Enescu chiar si acum la 58 de ani de la moartea sa.

     Numai că românii preferau o istorie de dragoste romantată si frumoasă intre cei doi, desi nu era  de loc cazul, iar francezii erau capabili să fie mai obiectivi si să judece relatia lor mai la rece.

     Si cea mai flagrantă si  mai cinică dovadă de indiferenta cu care Măruca il trata pe Enescu a fost afirmatia ei, in ultimele luni de viata ale marelui muzician, (mai ales din vara anului 1954, când in urma unui accident vascular  cerebral paralizase pe jumatate),  că ea nu mai poate să il  tină acasă pe Enescu, pe motiv ca ea nu este nici bucătăreasă, nestiind să gătească si nici infirmieră ca să il ingrijească. Era deja al doilea accident vascular cerebral al maestrului după primul din 1950.  

De aceea l-a mutat la Hotelul Atala din Paris, la etajul 4, camera 40, un Hotel  de 48 de camere de patru stele ce apartinea unui proprietar român pe nume Florescu, aflat lângă Champs-Elysée, pe rue Chateaubriand la numărul 10. De altfel si ultima fotografie a lui George Enescu nu este cu Măruca ci cu ciinele sau Mutzerli. (Si Mozart a fost condus la groapa comuna a săracilor din Viena tot numai de catre ciinele său).

I-am făcut surpriza profesorului Régis Pasquier să ii ofer un bust al lui George Enescu si un album cu casa lui George Enescu de la Liveni publicat de Muzeul Judetean Botosani si oferit de directoarea Lucica Pârvan. Foarte emotionat de acest gest profesorul Pasquier mi-a mai spus că el a mai fost  in România, la Bucuresti la o editie a Festivalului  ,, George Enescu,, la Ateneul Roman unde a obtinut  locul I la vioara si marele premiu ,, George Enescu,,  si ca intâlnirea cu România lui George Enescu l-a emotionat si l-a marcat mai ales ca el l-a intâlnit si cunoscut pe Enescu, a beneficiat de indrumările lui si iată, i s-a oferit marele premiu la Festivalul International de Muzica din capitala Romaniei, ce ii poartă numele si pe aceeasi scenă a celebrului Ateneu roman unde George Enescu s-a produs de mai multe ori.

Slujba de inmormântare a lui  George Enescu s-a făcut la Biserica Ortodoxă Română 

,, Sf. Mihail si Gavril,, aflată in cartierul latin din Paris pe rue Jean de Beauvais. La aceeasi Biserica Măruca a refuzat ca să fie prezentă la  parastasul de 40 de zile de la moartea lui George Enescu sub pretextul că acolo se face politică. Ulterior ,,Alteta Sa,,  Măruca a plecat in Elvetia pe malul lacului Leman in orasul  Vevey unde avea să locuiască in luxosul Hotel palace de 5 stele ,, Hôtel des Trois Couronnes,, pe rue d’Italie. 

Nu a avut bani ca  George Enescu să-si trăiască decent ultimele sale luni de viată, in schimb a avut bani ca ea, să-si petreacă anii din viată, după moartea lui Enescu intr-unul din cele mai luxoase hoteluri din Elvetia, unde astăzi o cameră costa cam 10 000 $ pe lună.  Avea să moară 13 ani mai târziu la vârsta de 90 de ani. 

     După moartea sotului ei, Misu in 1928, Măruca Cantacuzino l-a preferat pe filozoful Nae Ionescu, mai tânăr cu 11 ani decât ea, si nu pe George Enescu. Mai mult ea a  avut tupeul să isi invite amantul Ionescu chiar in vila ,, Luminis,, a lui George Enescu la Sinaia, desi Enescu era la curent cu aceasta idilă si era insultat de Ionescu, care il făcuse pe Enescu : ,, stirpitură,,.  Enescu suferea mult. Iar Ionescu a părăsit-o pe  bătrâna 

,, printesa,,   după 7 ani de ,, iubire,, pentru Cella Delavrancea , ea facând o depresie si o tentativa de sinucidere in 1935 , după care s-a internat intr-un Spital de Psihiatrie din  Viena. Printre amantii Mărucai s-a numărat si Dinu Lipatti. Până si testamentul lui George  Enescu, semnat in 15 iulie 1946, a fost schimbat la insistentele Marucai  cu câteva luni inainte de moartea sa, in anul 1954, in acest fel marele compozitor nemaiavând sansa să fie inmormântat in România sa natală, asa cum si-a dorit. 

(Agenti comunisti români condusi de Corneliu  Bediteanu au incercat să răpească trupul neinsufletit al lui Enescu pentru a-l aduce in România, pretextând că Enescu face parte din patrimoniul României , dar au fost arestati de serviciile politiei secrete franceze  si expulzati din Franta  a doua zi ).  

 Mormântul lui George Enescu este  la cimitirul Père Lachaise din Paris, aflat in stânga mormântului compozitorului Georges Bizet in sectiunea 68, la coltul aleei Ailantes cu avenue de la Chapelle. Pe piatra sa de mormânt abia se mai descifrează literele cu mare greutate, sterse de vreme, :  

,, Georges Enesco, Compositeur, Membre de l’Institut. Commandeur De La Legion D’Honneur. 1881-1955,,  Poate ca Guvernul României prin Ambasada sa din Paris va face efortul de a reface piatra de mormânt a marelui compozitor.