(1920 - 2006)
Romania si Biserica Ortodoxa are parte de cea mai mare pierdere pe care a suferit-o in ultima jumatate de. veac Monahia Benedicta alias Acad. Zoe Dumitrescu Busulenga, un nume arhicunoscut, nu mai este printre noi. Data de 5 Mai a indurerat sufletele noastre prin anuntul trist adus de Academia Romana. La intrebarea ce legatura are cu America, se poate raspunde relativ usor. Personalitatea Acad. Zoe Dumitrescu Busulenga a depasit, de mult, granitele unei singure tari, ea este un bun castigat al intregii lumi intelectuale, un tezaur al lumii crestine universale si disparitia ei este o pierdere ireparabila a intregii lumi romanesti inclusiv din America. Mai mult, a avut o stransa legatura sufleteasca cu America, ceea ce intereseaza aici. Celelalte activitati literare, sociale si politice au fost prezentate de majoritea revistelor, motiv pentru care nu mai insistam.
S-a pregatit din timp, cu o smerenie reala, pentru viata vesnica, (s-a nascut la 20 august 1920, la Bucuresti, ca fiica a juristului Nicolae Dumitrescu si a Mariei Dumitrescu (Apostol). A avut inca din copilarie carti la dispozitie. I s-a insuflat inca din perioada formarii sale respectul fata de cultura). calugarindu-se, sub numele de Benedicta, si petrecandu-si o mare parte din ultimii ani de viata la Manastirea Varatec, unde si-a gasit acum o suta si ceva de ani linistea si Veronica Micle. “Am socotit - marturisea Zoe Dumitrescu-Busulenga1 - ca un crestin intelectual trebuie sa-si petreaca ultimii ani ai vietii asa cum se facea pe vremuri, si mai cu seama sotiile care ramaneau singure, se retrageau la manastiri. Era o frumoasa obisnuinta, mai ales in lumea boiereasca."2
Apoi a avut legaturi sufletesti, cu Maica Alexandra, stabilita in America si care legaturi le-a imortalizat intr-un emotionant eseu intitulat:“O intalnire cu Maica Alexandra”aparut anterior3 fara sa mai spere intr-o reintalnire. Ne povesteste ca la prima vizita la Paris, in anul 1967 se reintalneste cu Parintele Andrei Scrima, un intelectul de marca si la Bussy, la o manastire ruseasca o reintalneste pe cea care din Domnita Tarii a devenit umila Maica Alexandra. Iar visul ei a fost sa intemeieze o manastire ortodoxa in America în Pennsylvania, o manastire romaneasca de maici.
“Dar caile Domnului sunt necunoscute si legaturile între oameni se fac si ele dupa voia Lui” marturisea autoarea, recunoscuta pentru adancimea gandirii crestine. Si iata ca “dupa cativa ani, pe cand îmi petreceam vacantele la manastirea Varatec … în casa maicutei Benedicta Braga, vine un ordin cu totul surprinzator de la Patriarhia Romana. La cererea Maicii Alexandra, care ajunsese în Pennsylvania si dorea sa întemeieze mica sa manastire, pe care a numit-o (ce coincidenta minunata!) Noul Varatec, Patriarhia a desemnat pe maica Benedicta Braga, una din cele mai distinse monahii ale Varatecului, posesoare a doua titluri universitare, specialista în muzica psaltica, spre a-i fi de ajutor Maicii Alexandra. Si a plecat Maica Benedicta cu doua ucenice, Apolinaria si Gabriela cu gandul de a-si intalni fratele, pe Parintele Roman Braga “o personalitate extraordinara, care trecuse prin închisori, prin ororile Pitestilor, fusese torturat incredibil, dar îsi pastrase neatinse credinta si bunatatea. Fusese trimis pe continentul american de Patriarhul Justinian, care dorea sa-l fereasca de alte suferinte posibile. Si iata ca cei doi frati aveau sa se revada dupa anii grei prin initiativa Maicii Alexandra, care nici nu stia povestea vietii lor, dar fusese instrumentul vointei divine.” In locul celei plecate a ramas Maica Eufrosina Jescu, fosta sa ucenica. Iar maica Benedicta si parintele Roman au întemeiat si o alta manastire ortodoxa, la Rives Junction, în Michigan. In primavara anului 1990, dorind mult sa ajute copiii orfani din Romania, a venit în tara - avea 81 de ani, si o sanatate subreda, însotita de una din fiice. Dupa întoarcerea în Statele Unite, s-a îmbolnavit si, suferind un atac de cord, a murit la 21 ianuarie 1991. Se odihneste în Pennsylvania, cu o cruce simpla romaneasca din lemn la cap si cu o cutiuta de tarana romaneasca alaturi, cum a lasat scris în testament.
Iata cateva date biografice lasate de prietena ei cu care s-a intalnit, in sfarsit, din nou, in vesnicie: Fiica cea mai mica a regelui Ferdinand si a reginei Maria, printesa Ileana, viitoarea Maica Alexandra, s-a nascut în 1909. In 1931 s-a casatorit, la Palatul Pelisor, cu Anton de Habsburg, arhiduce de Austria. Cei doi au avut sase copii si au locuit mult timp într-un castel din afara Vienei. 23 august 1944 i-a gasit la Bran, Craciunul anului 1947 avea sa-i schimbe total viata. Chemata, de regele Mihai, la Bucuresti, a aflat dupa cateva zile ca trebuie sa-si împacheteze totul si sa paraseasca tara. In 1950, dupa o perioada în care a locuit în Elvetia, s-a stabilit, împreuna cu sotul si copiii, în Statele Unite. Arhiducele s-a întors în Austria si curand cei doi au divortat. Printesa si-a crescut apoi singura copiii, tinand prelegeri si conferinte si scriind carti (I live again-Traiesc din nou; Hospital of the Queen’s Hear-Spitalul Inimii Reginei). Avea sa se recasatoreasca cu Stefan Issarescu. Anul 1959 i-a adus o mare nenorocire. Fiica ei cea mare si sotul acesteia, un american, au murit într-un accident de avion. Dupa doi ani, printesa s-a mutat în Franta si la 52 de ani, a devenit novice la o manastire din Bussy-en-Othe. A petrecut sase ani în acea manastire, apoi s-a întors în America, pentru a zidi o manastire ortodoxa. In 1967 a revenit în Franta, la aceeasi manastire din Bussy, unde va fi unsa monahie. Atunci a devenit Maica Alexandra. A plecat din nou spre New York, iar în septembrie 1968 lacasul ortodox, ridicat din colectele stranse de ea si din banii ei proprii, a fost sfintit. A murit in 1991.
Dar legaturile ei cu America devin mai vizibile ca urmare a celebrarii festive a Zilei Independentei Statelor Unite la Academia Româna în 1976. Guvernul american a invitat în 1977 - centenarul Independentei României -, o delegatie formata în cea mai mare parte din academicieni, care sa întreprinda un turneu de conferinte de la Atlantic la Pacific. Faceau parte din delegatie C.C. Giurescu, Emil Condurachi, St. Pascu, Virgil Cândea, Zoe Dumitrescu Busulenga si alte doua-trei persoane fara titluri academice. Cu aceasta ocazie, Zoe Dumitrescu Busulenga a imortalizat, prin scris, un emotionant si doct eseu (asa cum deobicei proceda) aceasta prezenta numindu-o “Un muzeu american: MARY HILL” (informatie de la scriitorul Horia Ion Groza pentru care ii multumim)
Si dintr-o intamplare banala, din pana unui om talentat, a aparut o insemnare memorabila. Sa incercam sa o cunoastem referitor la ce a inteles din valorile Americii si pe care ni le-a prezentat intr-un mod unic. Turneul a început de la Columbia University din New York, cu prelegeri despre istoria noastra, care au fost însa turburate de manifestatii maghiare (navaliri intempestive în sala, întreruperi ale vorbitorilor etc. Restul turneului s-a desfasurat în conditii excelente. Au fost la Columbus din Ohio, la Detroit, Portland si Seattle, la Washington. Aici au vorbit C.C. Giurescu si St. Pascu. La Portland si Seattles au vorbit si despre istoria si despre cultura româneasca. Lui Acad. Zoe Dumitrescu Busulenga i s-a propus si o conferinta despre arta populara româneasca si trasaturile ei specifice. Conferinta urma sa aiba loc duminica la ora 14, la un muzeu din apropierea orasului, Mary Hill Museum. Întâmpinati oficial de mai marii muzeului si de autoritatile locale, au fost invitati prin muzeu. Si au aflat in decoratia muzeului pe lânga piese de mobilier si obiecte personale, costume populare.
Sam Hill a cunoscut-o pe regina in anul 1926 fiind fascinat de personalitaea ei i-a consacrat cateva sali. Dupa moartea lui în 1931, a reginei în 1938, principesa Ileana a facut muzeului generoase donatii, îmbogatind mai multe sali cu costume nationale, cu piese de ceramica si arta populara care-i apartinusera. Asa încât, în 1940, când muzeul s-a deschis pentru public, salile românesti au oferit si ofera pâna astazi vizitatorilor alese frumuseti. Portul national, fotele muscelene cu podoaba firelor aurii, costumele ardelene cu sobrietatea lor de alb-negru contrastau cu culorile vesele si bine îmbinate ale catrintelor oltenesti. “Patania” conferentiarei cu auditorul american este pilduitoare pentru intelegerea mentaliatii lor pragmatice. Dar iata “patania” povestita chiar de autoarea stupefiata: “Si pe când vorbeam despre puritatea formelor, despre delicatetea îngemanarilor cromatice, am vazut ca unii dintre ascultatori încep sa iasa din sala de conferinta unul, doi, sapte, zece... Mi-am spus ca am vorbit poate prea mult, ca i-am plictisit, ca ora era într-adevar cam nepotrivita. Dar continuam, fireste, vorbirea. Când colo ce sa vezi? Dupa scurt timp, s-au întors, s-au asezat din nou si m-au întrerupt strigând: "You were right, professor! Go on!" (Ati avut dreptate! Continuati!). Ne-am amuzat grozav de aceasta proba de "pragmatism" american la fata locului. Ei se dusesera sa se convinga de visu, deci cu ochii lor, daca ce le spusesem eu era adevarat. Si convingându-se m-au ascultat cu mai mare atentie, au aplaudat si au aratat la sfârsit deosebita pretuire pentru arta româneasca ajunsa acolo, pe coasta Pacificului.”
Acad. Zoe Dumitrescu Busulenga a mai avut si alte legaturi literare cu America. A semnat studiul introdutiv la cartea Carabusul de aur; Crimele din Rue Morgue: nuvele, schite, povestiri de Edgar Allan Poe; traducere. in lb. romana de Ion Vinea; editie ingrijita, tabel cronologic si opinii critice de Valeria Filimon., Olimp, Bucuresti, 2004, XIX+412 p. A incurajat-o pe micuta si talentata Alexandra Nechita, care “Are un paradis spiritual personal”, spunea criticul american William Emboden; “Transformarea sa intr-un artist matur se va opri pe un teritoriu inca necunoscut noua”, spunea si Bruce Helander; “Talentul ei a venit de la Dumnezeu”, crede Zoe Dumitrescu Busulenga; “Ea este Alexandra cea Mare”, va exclama publicistul Rick Ferrell din Cleveland; “Un Mozart cu pensula”, se va extazia un alt ziarist de la CBS.
Acad. Zoe Dumitrescu Busulenga a trait credinta crestina. Si nu numai acum la sfarsitul vietii ci si atunci - mai ales - cand era in fruntea insitutiilor timpului. Asa spre pilda Institutul de Istorie si Teorie literara “G. Calinescu” praznuia - in fiecare an - Sarbatorile de Pasti si Craciun rasunandu-i coridoarele de colinde.4 A fost singura persoana care a avut curajul sa aibe un curs despre cunostiinte biblice in cadrul Universitatii din Bucuresti.
Legaturile americane se pot urmari cu usurinta. A participat cu lucrarea "Edgar Poe et la Litterature Roumaine":(ICLA) la Congresul de la Montreal din anul 1973.5
Nu este cuviincios a incheia fara sa nu amintim ca a detinut numeroase premii internationale: premiul international "Herder" (1988), Premiul "Adelaide Ristori" (1993) si distinctii primite: Comandor al "Ordine al Merito della Repubblica Italiana" (1978), "Grande Ufficiale" al aceluiasi ordin (1996), Ordinul bulgar " Sf.Metodiu si Chiril" (1977).
Maica Benedicta a sustinut numeroase conferinte vorbind (era o conferentiara neintrecuta), la una din ele, cu maiestrie, despre “Lumina din lumina” iar la alta despre traditia hristica a poporului roman. A publicat studii teologice ca acel imn dedicat Maicii Domnului. 6
A murit in 5 Mai 2006 iar in 7 Mai a fost inmormantata la Manastirea Putna lui Stefan cel Mare, de catre I. P. S Pimen Arhiepiscopul Sucevei si un sobor de preoti, dupa ce s-a spovedit si impartasit potrivit raduielii.7
Sa ne fie aceeasi buna calauza pe drumul vesniciei.
S-a pregatit din timp, cu o smerenie reala, pentru viata vesnica, (s-a nascut la 20 august 1920, la Bucuresti, ca fiica a juristului Nicolae Dumitrescu si a Mariei Dumitrescu (Apostol). A avut inca din copilarie carti la dispozitie. I s-a insuflat inca din perioada formarii sale respectul fata de cultura). calugarindu-se, sub numele de Benedicta, si petrecandu-si o mare parte din ultimii ani de viata la Manastirea Varatec, unde si-a gasit acum o suta si ceva de ani linistea si Veronica Micle. “Am socotit - marturisea Zoe Dumitrescu-Busulenga1 - ca un crestin intelectual trebuie sa-si petreaca ultimii ani ai vietii asa cum se facea pe vremuri, si mai cu seama sotiile care ramaneau singure, se retrageau la manastiri. Era o frumoasa obisnuinta, mai ales in lumea boiereasca."2
Apoi a avut legaturi sufletesti, cu Maica Alexandra, stabilita in America si care legaturi le-a imortalizat intr-un emotionant eseu intitulat:“O intalnire cu Maica Alexandra”aparut anterior3 fara sa mai spere intr-o reintalnire. Ne povesteste ca la prima vizita la Paris, in anul 1967 se reintalneste cu Parintele Andrei Scrima, un intelectul de marca si la Bussy, la o manastire ruseasca o reintalneste pe cea care din Domnita Tarii a devenit umila Maica Alexandra. Iar visul ei a fost sa intemeieze o manastire ortodoxa in America în Pennsylvania, o manastire romaneasca de maici.
“Dar caile Domnului sunt necunoscute si legaturile între oameni se fac si ele dupa voia Lui” marturisea autoarea, recunoscuta pentru adancimea gandirii crestine. Si iata ca “dupa cativa ani, pe cand îmi petreceam vacantele la manastirea Varatec … în casa maicutei Benedicta Braga, vine un ordin cu totul surprinzator de la Patriarhia Romana. La cererea Maicii Alexandra, care ajunsese în Pennsylvania si dorea sa întemeieze mica sa manastire, pe care a numit-o (ce coincidenta minunata!) Noul Varatec, Patriarhia a desemnat pe maica Benedicta Braga, una din cele mai distinse monahii ale Varatecului, posesoare a doua titluri universitare, specialista în muzica psaltica, spre a-i fi de ajutor Maicii Alexandra. Si a plecat Maica Benedicta cu doua ucenice, Apolinaria si Gabriela cu gandul de a-si intalni fratele, pe Parintele Roman Braga “o personalitate extraordinara, care trecuse prin închisori, prin ororile Pitestilor, fusese torturat incredibil, dar îsi pastrase neatinse credinta si bunatatea. Fusese trimis pe continentul american de Patriarhul Justinian, care dorea sa-l fereasca de alte suferinte posibile. Si iata ca cei doi frati aveau sa se revada dupa anii grei prin initiativa Maicii Alexandra, care nici nu stia povestea vietii lor, dar fusese instrumentul vointei divine.” In locul celei plecate a ramas Maica Eufrosina Jescu, fosta sa ucenica. Iar maica Benedicta si parintele Roman au întemeiat si o alta manastire ortodoxa, la Rives Junction, în Michigan. In primavara anului 1990, dorind mult sa ajute copiii orfani din Romania, a venit în tara - avea 81 de ani, si o sanatate subreda, însotita de una din fiice. Dupa întoarcerea în Statele Unite, s-a îmbolnavit si, suferind un atac de cord, a murit la 21 ianuarie 1991. Se odihneste în Pennsylvania, cu o cruce simpla romaneasca din lemn la cap si cu o cutiuta de tarana romaneasca alaturi, cum a lasat scris în testament.
Iata cateva date biografice lasate de prietena ei cu care s-a intalnit, in sfarsit, din nou, in vesnicie: Fiica cea mai mica a regelui Ferdinand si a reginei Maria, printesa Ileana, viitoarea Maica Alexandra, s-a nascut în 1909. In 1931 s-a casatorit, la Palatul Pelisor, cu Anton de Habsburg, arhiduce de Austria. Cei doi au avut sase copii si au locuit mult timp într-un castel din afara Vienei. 23 august 1944 i-a gasit la Bran, Craciunul anului 1947 avea sa-i schimbe total viata. Chemata, de regele Mihai, la Bucuresti, a aflat dupa cateva zile ca trebuie sa-si împacheteze totul si sa paraseasca tara. In 1950, dupa o perioada în care a locuit în Elvetia, s-a stabilit, împreuna cu sotul si copiii, în Statele Unite. Arhiducele s-a întors în Austria si curand cei doi au divortat. Printesa si-a crescut apoi singura copiii, tinand prelegeri si conferinte si scriind carti (I live again-Traiesc din nou; Hospital of the Queen’s Hear-Spitalul Inimii Reginei). Avea sa se recasatoreasca cu Stefan Issarescu. Anul 1959 i-a adus o mare nenorocire. Fiica ei cea mare si sotul acesteia, un american, au murit într-un accident de avion. Dupa doi ani, printesa s-a mutat în Franta si la 52 de ani, a devenit novice la o manastire din Bussy-en-Othe. A petrecut sase ani în acea manastire, apoi s-a întors în America, pentru a zidi o manastire ortodoxa. In 1967 a revenit în Franta, la aceeasi manastire din Bussy, unde va fi unsa monahie. Atunci a devenit Maica Alexandra. A plecat din nou spre New York, iar în septembrie 1968 lacasul ortodox, ridicat din colectele stranse de ea si din banii ei proprii, a fost sfintit. A murit in 1991.
Dar legaturile ei cu America devin mai vizibile ca urmare a celebrarii festive a Zilei Independentei Statelor Unite la Academia Româna în 1976. Guvernul american a invitat în 1977 - centenarul Independentei României -, o delegatie formata în cea mai mare parte din academicieni, care sa întreprinda un turneu de conferinte de la Atlantic la Pacific. Faceau parte din delegatie C.C. Giurescu, Emil Condurachi, St. Pascu, Virgil Cândea, Zoe Dumitrescu Busulenga si alte doua-trei persoane fara titluri academice. Cu aceasta ocazie, Zoe Dumitrescu Busulenga a imortalizat, prin scris, un emotionant si doct eseu (asa cum deobicei proceda) aceasta prezenta numindu-o “Un muzeu american: MARY HILL” (informatie de la scriitorul Horia Ion Groza pentru care ii multumim)
Si dintr-o intamplare banala, din pana unui om talentat, a aparut o insemnare memorabila. Sa incercam sa o cunoastem referitor la ce a inteles din valorile Americii si pe care ni le-a prezentat intr-un mod unic. Turneul a început de la Columbia University din New York, cu prelegeri despre istoria noastra, care au fost însa turburate de manifestatii maghiare (navaliri intempestive în sala, întreruperi ale vorbitorilor etc. Restul turneului s-a desfasurat în conditii excelente. Au fost la Columbus din Ohio, la Detroit, Portland si Seattle, la Washington. Aici au vorbit C.C. Giurescu si St. Pascu. La Portland si Seattles au vorbit si despre istoria si despre cultura româneasca. Lui Acad. Zoe Dumitrescu Busulenga i s-a propus si o conferinta despre arta populara româneasca si trasaturile ei specifice. Conferinta urma sa aiba loc duminica la ora 14, la un muzeu din apropierea orasului, Mary Hill Museum. Întâmpinati oficial de mai marii muzeului si de autoritatile locale, au fost invitati prin muzeu. Si au aflat in decoratia muzeului pe lânga piese de mobilier si obiecte personale, costume populare.
Sam Hill a cunoscut-o pe regina in anul 1926 fiind fascinat de personalitaea ei i-a consacrat cateva sali. Dupa moartea lui în 1931, a reginei în 1938, principesa Ileana a facut muzeului generoase donatii, îmbogatind mai multe sali cu costume nationale, cu piese de ceramica si arta populara care-i apartinusera. Asa încât, în 1940, când muzeul s-a deschis pentru public, salile românesti au oferit si ofera pâna astazi vizitatorilor alese frumuseti. Portul national, fotele muscelene cu podoaba firelor aurii, costumele ardelene cu sobrietatea lor de alb-negru contrastau cu culorile vesele si bine îmbinate ale catrintelor oltenesti. “Patania” conferentiarei cu auditorul american este pilduitoare pentru intelegerea mentaliatii lor pragmatice. Dar iata “patania” povestita chiar de autoarea stupefiata: “Si pe când vorbeam despre puritatea formelor, despre delicatetea îngemanarilor cromatice, am vazut ca unii dintre ascultatori încep sa iasa din sala de conferinta unul, doi, sapte, zece... Mi-am spus ca am vorbit poate prea mult, ca i-am plictisit, ca ora era într-adevar cam nepotrivita. Dar continuam, fireste, vorbirea. Când colo ce sa vezi? Dupa scurt timp, s-au întors, s-au asezat din nou si m-au întrerupt strigând: "You were right, professor! Go on!" (Ati avut dreptate! Continuati!). Ne-am amuzat grozav de aceasta proba de "pragmatism" american la fata locului. Ei se dusesera sa se convinga de visu, deci cu ochii lor, daca ce le spusesem eu era adevarat. Si convingându-se m-au ascultat cu mai mare atentie, au aplaudat si au aratat la sfârsit deosebita pretuire pentru arta româneasca ajunsa acolo, pe coasta Pacificului.”
Acad. Zoe Dumitrescu Busulenga a mai avut si alte legaturi literare cu America. A semnat studiul introdutiv la cartea Carabusul de aur; Crimele din Rue Morgue: nuvele, schite, povestiri de Edgar Allan Poe; traducere. in lb. romana de Ion Vinea; editie ingrijita, tabel cronologic si opinii critice de Valeria Filimon., Olimp, Bucuresti, 2004, XIX+412 p. A incurajat-o pe micuta si talentata Alexandra Nechita, care “Are un paradis spiritual personal”, spunea criticul american William Emboden; “Transformarea sa intr-un artist matur se va opri pe un teritoriu inca necunoscut noua”, spunea si Bruce Helander; “Talentul ei a venit de la Dumnezeu”, crede Zoe Dumitrescu Busulenga; “Ea este Alexandra cea Mare”, va exclama publicistul Rick Ferrell din Cleveland; “Un Mozart cu pensula”, se va extazia un alt ziarist de la CBS.
Acad. Zoe Dumitrescu Busulenga a trait credinta crestina. Si nu numai acum la sfarsitul vietii ci si atunci - mai ales - cand era in fruntea insitutiilor timpului. Asa spre pilda Institutul de Istorie si Teorie literara “G. Calinescu” praznuia - in fiecare an - Sarbatorile de Pasti si Craciun rasunandu-i coridoarele de colinde.4 A fost singura persoana care a avut curajul sa aibe un curs despre cunostiinte biblice in cadrul Universitatii din Bucuresti.
Legaturile americane se pot urmari cu usurinta. A participat cu lucrarea "Edgar Poe et la Litterature Roumaine":(ICLA) la Congresul de la Montreal din anul 1973.5
Nu este cuviincios a incheia fara sa nu amintim ca a detinut numeroase premii internationale: premiul international "Herder" (1988), Premiul "Adelaide Ristori" (1993) si distinctii primite: Comandor al "Ordine al Merito della Repubblica Italiana" (1978), "Grande Ufficiale" al aceluiasi ordin (1996), Ordinul bulgar " Sf.Metodiu si Chiril" (1977).
Maica Benedicta a sustinut numeroase conferinte vorbind (era o conferentiara neintrecuta), la una din ele, cu maiestrie, despre “Lumina din lumina” iar la alta despre traditia hristica a poporului roman. A publicat studii teologice ca acel imn dedicat Maicii Domnului. 6
A murit in 5 Mai 2006 iar in 7 Mai a fost inmormantata la Manastirea Putna lui Stefan cel Mare, de catre I. P. S Pimen Arhiepiscopul Sucevei si un sobor de preoti, dupa ce s-a spovedit si impartasit potrivit raduielii.7
Sa ne fie aceeasi buna calauza pe drumul vesniciei.
Pr. Gh. Naghi
sursa: http://www.alternativaonline.ca/in%20memoriam0608.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu