.png)
24
ianuarie-ziua Unirii Principatelor Romane, va reprezenta mereu, un reper
esential in istoria noastră, etapa a inceputului cristalizării statului român
modern. In acest context, numele lui Mihail Kogălniceanu (identificat in mod
organic cu marele eveniment), devine mai actual ca oricând.
Personalitate complexă a istoriei României, Mihail Kogălniceanu (1817-1891) s-a
remarcat in multiple domenii. Istoric, publicist, om politic, editor- a fost
mai presus de toate un spirit european si un patriot luminat, care a demonstrat
in toată activitatea sa, spirit de initiativa, echilibru si inteligenta
pragmatică. Prim-ministru al Romaniei (1863-1865) a fost colaboratorul
principal al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de numele său fiind legate
reforme esentiale: secularizarea averilor mănăstiresti, legea rurală, legea
electorală, etc. Mihail Kogălniceanu a fost cel care a rostit in cadrul
Adunării deputatilor, discursul prin care era anuntată proclamarea
independentei de stat a României (1877).
Numele său a dominat efectiv perioada 1859-1890, mobilitatea intelectuală deosebită, impunându-l ca pe un exponent strălucit al spiritualitătii
românesti. A crezut constant in necesitatea modernizării societătii,
implicându-se energic in acest sens. Ideolog al miscării revolutionare dela
1848, cunoscător avizat al realitătilor europene (indeosebi occidentale) ale
timpului sau, a fost in egală măsură un teoretician si un practician inspirat.
Orator capabil să construiască imagini plastice si profunde, spontan, avea
capacitatea de a emotiona auditoriul, reusind totodată, să ofere argumente
pertinente.
Ca istoric, a contribuit in mod esential la valorificarea patrimoniului
documentar al poporului român, fiind considerat, totodată, primul istoric in
sensul modern al termenului, din spatiul românesc. Initiator al unor publicatii
cu profil istorico-literar, cu un rol extrem de important in epoca, Mihail
Kogalniceanu făcea in mod frecvent trimiteri cu caracter istoric, scopul
urmărit, fiind o mai bună intelegere a fenomenelor socio-politice ale
prezentului. Talentul său literar a fost o evidentă, Nicolae Iorga apreciindu-i
virtutile de portretist si capacitatea de sinteză. Temperament romantic, M. Kogalniceanu a făcut obiectul mai multor comentarii, care aveau in vedere
inclusiv aspecte ale vietii sale private, presarată cu episoade mai mult sau
mai putin controversate. La nivelul opiniei publice , s-a bucurat insă, de un
urias respect, fiind un personaj care impunea, ori de câte ori se pronunta,
asupra unei chestiuni cu caracter social, politic sau cultural.
Intuitiv, realist, cu o indiscutabilă capacitate de anticipare a viitorului
poporului său, Kogalniceanu apartinea acelei categorii de autentici oameni de
stat, care au inteles inaintea multor contemporani ai lor, comandamentele viitorului.
A fost un democrat sincer, care nu si-a abandonat niciodată crezul, sub aspect
ideologic fiind incadrabil liberalismului.
(Autor:Conf.
dr. Cristian Sandache -Rector al Universitatii "Mihail Kogalniceanu"
Iasi)
Devenit domnitor, Alexandru Ioan Cuza a dus o susţinută activitate
politică şi diplomatică pentru recunoaşterea Unirii personale (1859) de către
puterea suzerană şi Puterile garante şi apoi pentru desăvârşirea Unirii
Principatelor Române pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi
administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Ţara
Românească au format un stat unitar cu numele de România, cu capitala la
Bucureşti, cu o singură adunare într-un singur guvern.
În perioada imediat următoare, Alexandru Ioan Cuza a
iniţiat şi realizat schimbări structurale pe plan social-economic, politic şi
cultural, care au deschis o nouă etapă în dezvoltarea istorică a statului
naţional român. Astfel, domnitorul Cuza, cu concursul lui Mihail Kogălniceanu,
cel mai apropiat sfetnic şi colaborator, şi al altor bărbaţi de stat
remarcabili, a înfăptuit un larg program de reforme, menit să contribuie la
consolidarea şi modernizarea statului român, între care un loc important l-au
avut: legea privind secularizarea averilor mănăstireşti, inclusiv a celor
,,închinate” Locurilor
În decembrie 1863, prin care mai mult de
un sfert din teritoriu ţării intra în proprietatea statului; legea pentru
organizarea puterii armate în România (februarie 1864); adoptarea în 1864 a
unei noi Constituţii (Statul dezvoltător al Convenţiei de la Paris) şi a unei
noi legi electorale (iulie 1864) menite să asigure întărirea puterii executive
şi o mai largă reprezentare în parlament; Prin reforma agrară (august 1864), care prevedea
eliberarea ţăranilor şi împroprietărirea acestora cu pământ prin răscumpărare;
promulgarea Codului penal, a Codului de procedoră penală, precum şi a Codului civil
(decembrie1864); legea asupra instrucţiunii (decembrie1864) potrivit căreia
învăţământul primar devenea obligatoriu, general şi gratuit şi se dezvoltă
învăţământul secundar şi cel superior ş.a.
În timpul domniei lui Cuza s-au înfiinţat
universităţiile din Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864). Reformele înfăptuite de
Alexandru Ioan, îndeosebi reforma agrară şi cea electorală, au întâmpinat o
puternică opoziţie din partea conservatorilor şi liberal-radicalilor, care,
uniţi într-o conjuraţie, cunoscută în istorie sub numele de ,,monstruasa
coaliţie”, l-au silit să abdice (1123 februarie 1866).
Exilat, domnul Unirii şi
al marilor reforme şi-a petrecut restul vieţii dincolo de hotarele ţării, mai
ales la Viena şi Florenţa.
Generatia care a înfaptuit marele ideal al Unirii
din 1859 si care înfaptuise revolutia de la 1848 avea în frunte
înflacarati patrioti, ca: Mihail Kogalniceanu, Vasile Alecsandri,
Costache Negri, AlexandruIoan Cuza, Vasile Malinescu, Constantin A.
Rosetti, fratii Ion si Dumitru
Brătianu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar
Bolliac, Nicolae Orăşanu s.a
Carturari si oameni politici de
seama, animati de idei înaintate, au adus o contributie pretioasa la
progresul general al ţării. ( sursa Wikipedia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu