Ştie că americanii cred în
libertate, proprietate privată şi justiţie
Gheorghe Şchiopu
La
baza concepţiei de viaţă a americanilor, cred că stau două elemente esenţiale:
proprietatea privată şi libertatea. Cred că libertatea, pe care o conferă
proprietatea privată garantată de către stat, constituie cea mai mare realizare
a poporului american. Cetăţeanul american, este stăpân absolut asupra bunurilor
sale, indiferent de ce natură sunt acestea. Pe el nu-l interesează ce cred, ce
fac sau ce spun alţii despre orice sau despre oricine, el îşi vede de averea
lui. Pe proprietatea lui este suveran. Din acest punct de vedere, legile
statului american îl protejează, îl apără contra oricăror imixtiuni în
treburile sale.
Americanul
n-are complexul fricii, n-are teamă de ziua de mâine, de ideologii, de
ameninţări, el este sigur că este apărat, are această certitudine. Americanul
trăieşte cu convingerea nestrămutată că dacă realizează ceva, dobândeşte ceva,
realizarea constituie dreptul său sacru, nimeni nu poate să-l frustreze de
acest drept. El are convingerea că dacă se adresează justiţiei, aceasta îi va face
dreptate, dacă se adresează poliţiei, aceasta îi va răspunde prompt şi va veni
în ajutorul lui, fără tergiversări, fără minciuni.
Ovidiu Mustaţă
- Aveţi de gând să mai lucraţi
şi după împlinirea vârstei de 80 de ani? Cred, sunt sigur, că mai greu se va
găsi un expert tehnic cu atâta experienţă şi cu atâta competenţă şi ar fi păcat
să vă opriţi. Singurii care s-ar bucura ar fi poate E.ON şi alţi operatori de
reţea sau proprietari de instalaţii electrice unde apar accidente, avarii etc.
Gheorghe Şchiopu
Am
convingerea că acest moment, deloc fatidic, va trece ca şi celelalte, care au
trecut până acum, aşa cum trec toate zilele, în cel mai banal mod.
Sunt atât de obişnuit cu munca, încât atunci când
văd că în România, zilnic se sărbătoreşte ceva, mă mir şi mă întreb când au
timp să se sărbătorească, aproape în permanenţă. Cel mai mult mă irită
perioadele în care se întrerupe total activitatea (Crăciun, Anul nou etc.),
când nu mai funcţionează nimic, nici o instituţie, încât, cum ar putea să mă
sperie o zi care trece banal ca oricare alta?
La
începutul lunii septembrie a anului 2012, la Chişinău, academicianul Gleb
Drăgan, la vârsta de 92 de ani, îşi făcea planuri pentru scrierea de noi cărţi.
Recent într-o convorbire telefonică, îmi explica că plănuieşte pentru un
orizont mai îndepărtat, în timp, o aniversare de anvergură naţională, a lui şi
a fratelui său Boris, care trăieşte la Kiev în Ucraina.
Are de gând să lucreze până
la sfârşitul vieţii
Gheorghe Şchiopu
Dacă
de când mă ştiu am lucrat în continuu, sper că aşa se va întâmpla până voi
închide ochii, iar dacă nu voi mai face expertize, voi găsi cu siguranţă,
altceva.
La
15 iunie 2013 plecăm în SUA, fata noastră ar trebui să nască al treilea copil
(ne rugăm să fie sănătos), până la 10.11.2013 vom fi acolo, vom prinde toamna,
când arborii îşi schimbă cromatica, când râul Huron, ce trece prin localitate,
cu apa limpede precum cristalul, adună raţele şi gâştele pe luciul său. Viaţa-i
frumoasă, lumea-i minunată.
Expertizele
mă ţin treaz, conectat, la realitatea energeticii româneşti. Totuşi acestea nu
totdeauna sunt plătite corespunzător timpului efectiv lucrat, dar asta-i altă
problemă.
Ovidiu Mustaţă
- Vă rog să spuneţi câteva
fraze despre firma din Cluj cu care colaboraţi de mulţi ani şi, mai ales,
despre directorul acestei firme care am înţeles de la dumneavoastră, că este un
om deosebit, cu multiple preocupări.
Gheorghe Şchiopu
,,În
februarie 1958, m-am transferat de la Colonia de copii minori Brâncoveneşti, la IGR (întreprinderea de
gospodărie raională) Reghin, unde după câteva luni, am fost numit inginer şef.
Mâncam la prânz la cantina Sfatului popular raional Reghin. Zilnic veneau aici
doi tineri înalţi, frumoşi, unul brunet, altul blond, elegant îmbrăcaţi,
discutau în permanenţă, mâncau şi plecau.
Îi priveam cu interes, cu invidie pentru tinereţea
lor, dar nu ştiam nimic despre ei. Ocupat permanent, prins în diverse treburi
n-am insistat să le fac cunoştinţa. Pe la jumătatea lunii august m-am internat
în spital, la chirurgie, pentru a mi se scoate o bătătură din talpă, o
bagatelă, care mă deranja însă.
Era
într-o duminică dimineaţă cu cer senin şi soare strălucitor, nu prea cald. Am
coborât în curtea spitalului, plină de verdeaţă şi de pomi fructiferi. Merele
încă nu erau coapte, erau acrişoare. Obişnuit cu crudităţile m-am căţărat
într-un copac şi am cules câteva mere. Am urcat în salonul situat la etajul 1,
al pavilionului. Am citit câteva pagini, dintr-o carte de reţele electrice,
după care am adormit. La vizita de după masă, m-am trezit. Aruncându-mi
privirea spre uşă, am observat trei sau patru bărbaţi în halate albe, care
intrau în salon. Tânărul brunet, de la cantină, era în fruntea grupului şi îi
spunea doctorului din stânga sa, arătând cu mâna dreaptă spre mine: El, e
domnule doctor! Doctorul Nicolescu radiologul spitalului, se apropia de mine,
zâmbind. Tot grupul privea în direcţia patului meu. Gândul m-a dus la ce-oi fi
greşit? Oare m-au văzut căţărat în măr? Vin să mă tragă la răspundere? Nimic
din închipuirile mele nu s-a confirmat. Doctorul Nicolescu aflase de la
tehnicianul radiolog, Pompiliu Manea, brunetul de la cantină, că lucrez la
IGR Reghin care se ocupa şi cu distribuţia
energiei electrice. Mi s-a adresat astfel: tovarăşe inginer, am aflat că
lucraţi la uzină şi vă rugăm să ne ajutaţi.
Spitalul
era alimentat prin intermediul unui post de transformare de 2,1/0,22 kV; 50
kVA, iar la efectuarea radioscopiilor căderea de tensiune era mare, ceea ce
făcea ca investigaţiile să nu fie satisfăcătoare. Am întrebat dacă au proiectul
instalaţiei interioare (de utilizare) a spitalului. Intenţionam să verific dacă
nu cumva aceasta este cauza. Da, îl avem vi-l punem la dispoziţie a intervenit
Pompiliu Manea. După verificare, urma să vedem ce-i de făcut. Spitalul era
construit în 1911, proiectul era în stare perfectă, iar pierderile de tensiune
dintre post şi aparatul Röntgen se încadrau în limitele admisibile. Am hotărât
să înlocuim transformatorul din post, cu unul de 2,1/0,4 kV; 75 kVA. Am dat
dispoziţie echipei de electricieni să execute schimbarea şi totul a fost în
ordine. Doctorul Nicolescu, tatăl lui Dorin Nicolescu, celebrul urolog de la
Târgu Mureş, nu mai prididea cu elogiile ori de câte ori mă întâlnea. Astfel
l-am cunoscut pe Pompiliu Manea, născut în satul Purani, comuna Vităneşti,
judeţul Teleorman-comuna filozofului Constantin Noica.
După
exmatricularea sa din şcoală, ca fiu de chiabur, nevrednic să educe copiii
clasei muncitoare (tatăl său fusese primar sub guvernarea legionară, avea
tractor şi batoză etc.). Profesorul considera că cel mai bine ar fi să se
îndrepte către sănătate, pentru a se pierde între cadrele medicale, de care
toată lumea are nevoie.
Profesorul său, cu care a rămas prieten până la
moartea acestuia, venea în fiecare vară la Cluj , la discipolul său, unde conferenţia cu
farmecul lui binecunoscut, cadrelor medicale, despre Eminescu.
Ipostaza
de tehnician radiolog nu-l satisfăcea, se pregătea permanent. A dat examen de
admitere la politehnica din Bucureşti, la tracţiune Diesel, dar a continuat să
lucreze în radiologie, la spitalul Fundeni, devenind cel mai bun specialist al
Ministerului Sănătăţii. După absolvire a ocupat funcţia de şef al
întreprinderii Industria Tehnică Medicală din Bucureşti. În acest timp ocupa un
apartament pe Calea Mărăşti, igrasios, n-avea speranţă să obţină unul mai bun,
motiv pentru care în 1972 s-a transferat la Direcţia Sanitară Cluj, în funcţia
de şef al AJIRAM (Atelierul judeţean de întreţinere şi reparare a aparaturii medicale),
cel mai mare din zonă, unde repara toate aparatele pe care le primea din
întreaga Transilvanie.
Când
s-a transferat la Cluj
a obţinut aprobarea înfiinţării unei clase de tehnicieni radiologi, în cadrul
liceului sanitar existent în Cluj. Avea vocaţie de profesor, a scris primele
manuale de aparatură medicală din România, pentru nivel mediu. Direcţia
sanitară Cluj era extrem de mulţumită de aportul lui la desfăşurarea
activităţii, mai ales, prin dotările cu aparatură modernă, pentru care obţinea
aprobări de la Bucureşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu