VA INVIT SA CUNOASTETI DESPRE SENIORII SISTEMULUI ENERGETIC Partea a I-a DIALOG GHEORGHE ŞCHIOPU – OVIDIU MUSTAŢĂ DESPRE GHEORGHE ŞCHIOPU ÎN PREAJMA ÎMPLINIRII VÂRSTEI DE 80 DE ANI

DOMNUL INGINER GHEORGHE ŞCHIOPU ÎN PREAJMA

ÎMPLINIRII VÂRSTEI DE 80 DE ANI

În martie anul acesta, domnul inginer Gheorghe Şchiopu, absolvent al facultăţii de Electrotehnică de la Institutul Politehnic din Iaşi, omul care a lucrat practic toată viaţa la Întreprinderea Regională de Electricitate Bacău, va împlini 80 de ani. I-am cerut permisiunea de a-i lua un interviu şi m-am bucurat că a fost de acord.

Nu am dorit nici eu şi nici dânsul să fie un interviu obişnuit şi am convenit amândoi să avem o discuţie în care dumnealui – personajul principal – să aibă deplină libertate de a spune ceea ce consideră că este cel mai important din viaţa şi activitatea proprie.

Eu m-am angajat doar să nu-l incomodez prea mult cu întrebările.

Până la urmă a rezultat un dialog pe care încerc să-l reproduc în acest articol cu dorinţa ca să apară scris până în data de 20 martie a.c. atât în revista SETIS (Societatea Absolvenţilor Facultăţii de Electrotehnică din Iaşi) cât şi cel puţin într-un cotidian de la Bacău. Mi-am propus, de asemenea, ca dialogul din care a rezultat articolul să fie înregistrat audio-video şi să-l predau echipei ECGP (Echipa Generală de Coordonare a Proiectelor) pentru a fi inclus în „Istoria energeticii româneşti”.

Ce m-a determinat să propun şi să lucrez cu atâta plăcere la realizarea dialogului şi apoi a articolului?

Îl cunosc şi îl apreciez foarte mult pe domnul inginer Gheorghe Şchiopu. Este o personalitate în sensul adevărat al cuvântului.

Nu cunosc decât foarte puţini oameni care să-l depăşească prin meticulozitate şi spirit analitic. Discutam zilele trecute la redacţia revistei “Energetica” cu doamna inginer Doina Frumuşelu –secretar al Colegiului Institutului Naţional Român pentru Studiul Amenajării şi Folosirii Surselor de Energie. I-am spus că m-am întâlnit cu domnul inginer Şchiopu, că am dialogat şi că definitivez acum un articol pe această temă. Dumneaei şi-a amintit că, de pe când lucra la Institutul de Cercetări şi Modernizări Energetice (ICEMENERG), îl ştie foarte bine. Pe atunci, prin anii `70 ICEMENERG-ul elabora normativele tehnice pentru toate genurile de lucrări care se proiectau şi se executau în instalaţiile din Sistemul Energetic Naţional. Se trimiteau în anchetă, pentru consultare şi pentru culegere de observaţii, proiectele de normative la toate întreprinderile din ţară subordonate ministerului energiei. Cele mai multe şi mai pertinente observaţii, propuneri de completare şi de eliminare a unor greşeli din text – inclusiv greşeli gramaticale – veneau de la Bacău de la domnul inginer Gheorghe Şchiopu.

Aşa este şi acum acest om. Un profesionist şi un perfecţionist. Dar nu-i numai atât. Dacă vreţi să-l întâlniţi neanunţat pe inginerul Gheorghe Şchiopu îl găsiţi în sala Ateneului din Bacău săptămânal între orele 18:30 – 20:30 la un concert simfonic. Nu scapă nici un vernisaj al unei expoziţii de pictură, nici o prezentare de carte bună. Bunul său prieten, Iuliu Potorac, are misiunea să-i procure de la Bucureşti tot ceea ce domnul Şchiopu află că a apărut şi încă nu a ajuns la Bacău.

Lucrează ca expert tehnic şi în această calitate este corect şi intransigent încât nu poate nici o instanţă judecătorească, dacă la rândul ei este corectă, să treacă peste expertiza dânsului.

Se ocupă de mult timp de Sistemul de Management al Calităţii (SMC) al celei mai cunoscute firme de tehnică medicală din Cluj, Tehno Electro Medical Company (TEMCO), care are puncte de lucru în toată ţara, inclusiv în Bucureşti.

Biblioteca dumnealui este una din cele mai valoroase colecţii de carte pe care le-am văzut.

Este dotat cu o memorie formidabilă şi ştie să redea, cu lux de amănunte, întâmplări şi fapte din toate perioadele vieţii. Are multe de povestit. Tot ce a realizat este rezultatul muncii proprii. O tenacitate greu de egalat îmbinată cu modestie, acestea sunt elementele care îl caracterizează cel mai bine.

Cred că sunt suficiente argumente şi nu pot să fac altceva decât să trec la prezentarea dialogului pe care l-am avut.

DIALOG GHEORGHE ŞCHIOPU – OVIDIU MUSTAŢĂ

Ovidiu Mustata- Ştiu că vă trageţi din zona de Nord a Moldovei, din judeţul Botoşani. Spuneţi-mi, vă rog, câteva cuvinte despre satul dumneavoastră natal, Broscăuţi,şi despre copilăria dumneavoastră.

 Gheorghe Schiopu:

,,Despre satul natal se poate vorbi foarte mult, pe un ton duios sau pe un ton grav.

Pe ton duios: aici am văzut lumina zilei, aici am făcut şcoala primară, aici am avut cele mai mari satisfacții, unele mărunte, neînsemnate, poate, dar pentru mine, de o importanță cardinală.

Pe ton grav: în cimitirul satului îşi dorm somnul de veci bunicii, părinţii, fraţii, rudele, învăţătorii împreună cu consătenii mei pe care i-am admirat şi i-am respectat. Amintirea lor este copleşitoare.

Părinţii mei au fost agricultori, ştiau să scrie şi să citească, erau absolvenţi a câte 2-3 clase primare. Tata era de o îndemânare practică ieşită din comun. Şi-a construit singur o căruţă la atelierul de fierărie al unui ţigan, fierar-potcovar, fără egal în sat. Era de-o meticulozitate impresionantă. Repara ceasurile de masă deţinute de unii săteni, deşi nu dispunea de scule corespunzătoare. În ultimii ani ai vieţii făcea sobe din cărămidă, dar şi din teracotă. Era suficient să demonteze ceva şi ştia cu exactitate să refacă construcţia, instalaţia sau maşina, era, din acest punct de vedere un autodidact. Mama era o gospodină impecabilă, rezolva cu o mare rapiditate problemele bucătăriei şi ale gospodăriei, fără nici o ezitare. Amândoi trudeau la câmp din zori şi până-n noapte, nu se plângeau de nimic niciodată. Dintre cei şase copii, o soră a rămas în sat, una a făcut studii superioare economice, alta studii tehnice de zootehnie, un frate s-a ocupat de construirea sobelor, iar altul a lucrat ca şef de echipă la Şantierul de construcţii-montaj al IRE Bacău şi apoi al IRE Botoşani.

Era o lipsă acută de învăţători, situaţia era tulbure, datorită războiului gata să înceapă, aşa încât, doar clasa a 3-a am făcut-o normal, cu o singură doamnă învăţătoare, iar a 4-a cu mari întreruperi. Abia clasa a 5-a, s-a desfăşurat conform programei analitice. Am avut noroc de un învăţător tânăr, abia întors de pe front, Zaharia Constantin, foarte bine pregătit, originar din Dolheştii Mici, Suceava, încât am avut impresia că am recuperat tot ce pierdusem în anii anteriori. (Pentru mine anul şcolar începea când cădea zăpada şi se încheia la Paşti; în restul anului păşteam vitele). Ingeniozitatea şi iniţiativele învăţătorului meu erau complet surprinzătoare şi absolut favorabile procesului de învăţământ".

Învăţătorul l-a ales să fie bibliotecarul clasei

,,Ne-a cerut fiecăruia dintre şcolari, după posibilităţi, să cumpărăm câte o carte, care adunate la un loc, au constituit biblioteca clasei (eu mi-am ales „O şezătoare la ţară”, de Anton Pann). M-a numit bibliotecar (fără să-mi dau seama de ce). Acest rol m-a urmărit toată viaţa. În această ipostază, am simţit primele emoţii, primul fior, dat de atracţia faţă de una dintre colegele mele, pe care o consideram cea mai frumoasă, cea mai plăpândă şi cea mai gingaşă fiinţă din lume, care-mi solicita cărţi pentru citit. Era în anul şcolar 1945/1946.

În anul următor intenţionam să mă înscriu la Gimnaziul din Dorohoi, pentru a putea urma cursurile liceului teoretic, am şi procurat cărţile necesare de la un coleg, consătean al meu, care trecuse în clasa a 2-a. N-a fost să fie. I-am restituit cărţile plângând. Erau aşa de frumoase, aveau un conţinut foarte bogat şi atrăgător, captivant. Am încercat să continui clasa a 6-a în Broscăuţi, dar, în decembrie a trebuit să plec la Aiud ca ucenic lăcătuş, graţie generozităţii unui consătean al nostru, mult mai în vârstă, care lucra la fabrica respectivă".

 Ovidiu Mustata

- Ştiu că la Broscăuţi s-a născut marele matematician Dimitrie Pompeiu. Se mai păstrează acolo amintirea lui?

 Gheorghe Schiopu:

,,Despre faptul că Dimitrie Pompeiu s-a născut în Broscăuţi am aflat târziu. Eram student la Iaşi în al doilea an, când, un coleg al meu, Palaghiţă Mihai, originar de lângă Oneşti, care studia în sala Seminarului matematic aflată la etajul 1 al clădirii Politehnicii, mi-a spus, zâmbind ironic, că nici nu ştiu ce importanţă are satul meu natal, că a citit în revista Matematică şi fizică despre decesul marelui matematician. Am urcat imediat să mi-o arate. Nu ştiam de existenţa lui Pompeiu, nu exista nici un om în sat, cu acest nume.

Ajuns acasă am întrebat pe bunicii mei, aflaţi încă în viaţă, dar nimeni nu auzise despre el. Peste drum de noi locuia preotul Alexandru Sandovici, pensionar, iar lumea avea pentru el un respect absolut. Avea cea mai frumoasă livadă din sat, era doctor în teologie al facultăţii din Cernăuţi şi se bucura de o autoritate intelectuală deosebită. Am îndrăznit să-l întreb dacă ştie ceva despre Pompeiu? Da! Mi-a răspuns. Tatăl lui Dimitrie Pompeiu, matematicianul, se numea tot Dimitrie, provenea dintr-o familie din Basarabia, a fost primul învăţător la şcoala primară din Broscăuţi, avea casa (dispărută acum) în faţa şcolii, pe terenul din actuala grădină a preotului.

Tatăl său s-a mutat la Dimăcheni, un sat vecin, component al comunei Broscăuţi şi de aici disputa locului naşterii sale: Broscăuţi sau Dimăcheni.

George Şt Andone în vol I din „Istoria matematicii în România” scrie:

„Dimitrie D. Pompeiu s-a născut la 22 septembrie/4 octombrie 1873 (cu 12 zile înaintea lui Ţiţeica), în familia învăţătorului  Dimitrie Pompeiu, care era căsătorit cu Maria Leonescu. Pompeiu s-a născut în satul Dimăcheni din fostul judeţ Dorohoi. În actele de stare civilă apare ca născut în comuna Broscăuţi (Dorohoi) unde tatăl său îşi avea domiciliul. S-a născut însă în casa bunicului său după mamă, Vasile Leonescu (fost Leonte), care locuia în Dimăcheni unde era preot. Provine deci din acea parte a frumoasei Moldove de nord, care a dat pe marele violonist şi compozitor George Enescu, pe compozitorul Ciprian Porumbescu şi pe luceafărul poeziei româneşti, Eminescu. Tatăl lui Pompeiu, pe nume tot Dimitrie, originar de peste Prut, fusese coleg de clasă la liceul din Botoşani cu Mihai Eminescu.

Copilul a fost adus după naştere la Broscăuţi, unde tatăl său avea puţin pământ şi o livadă mică în arendă. După câţiva ani însă părinţii s-au mutat în Dimăcheni, unde tatăl a funcţionat un timp scurt ca învăţător suplinitor. Acesta, fire curioasă, singuratică, fiind preocupat permanent de tehnică, dar fără posibilităţi de a realiza ceva în acest domeniu, la un moment dat şi-a părăsit definitiv familia, plecând la Dorohoi. Cei trei copii: Iancu, Dimitrie şi Teodor, au fost crescuţi şi educaţi de mama lor, care nu şi-a pierdut cumpătul când soţul a părăsit familia. În creşterea şi educarea copiilor a fost ajutată şi de fraţii săi, dintre care unul era medicul Leonescu de la Botoşani (în special acesta), al doilea era procuror de curte de apel, iar al treilea profesor de limba greacă.

Copilul Dimitrie a urmat şcoala primară la Dimăcheni, iar în 1885, când a absolvit-o, a intrat la gimnaziul din Dorohoi”.

Lucian Predescu în Enciclopedia României, reţine ca loc de naştere satul Broscăuţi, Mihail Şt. Botez, în monografia consacrată savantului, cea mai completă, la fel, iar fiul învăţătorului Constantin Zaharia, profesor de istorie, în monografia satului nostru, redă în copie actul de naştere, extras din registrul stării civile ce se păstrează la Arhivele Statului, Filiala Botoşani.

De asemenea, la fel susţine şi generalul de armată Gheorghe Răţescu, fiu al Broscăuţiului (care a trăit 95 de ani), autorul volumului „Un secol de amintiri”, publicat la Editura Plumb din Bacău, în anul 1995, după 14 ani de aşteptare până să fie tipărit. Acesta a ajuns până la academicianul Şerban Cioculescu solicitându-i sprijinul pentru repararea erorii şi încheierea disputei".

Partea a I-a