Pentru DAN PURIC- LA MULTI ANI MAESTRE!

Dan Puric – O sculptură în mişcare! La mulţi ani Maestre!

Articol de Petronela Lorena Chiribuţă on 12 Februarie 2013 

Referitor la dublul său talent, Puric relata într-un interviu o discutie pe care au purtat-o doi cersetori în momentul în care l-au văzut: “Hai bă să-i cerem bani ăstuia că are, că e actor!”. La care celălalt i-a răspuns: “Nu e bă actor, e scriitor!”.

Dan Puric s-a născut pe 12 februarie 1959 la Buzău, în România. A făcut liceul la Nicolae Tonitza în Bucureşti, iar apoi a studiat arta actorului la Institutul de Artă Teatrală si Cinematografică I.L. Caragiale, unde profesor i-a fost Dem Rădulescu. Cariera de actor si-a început-o la Teatrul Mihai Eminescu din Botosani, după care, începând cu 1988 s-a mutat la Teatrul National Bucuresti.

Dan Puric este considerat unul dintre cei mai talentati actori si regizori ai României la ora actuală. În acelasi timp este si unul dintre cei mai vânduti scritori contemporani. Chinezii l-au numit “Marele Mut”. Actorul Dan Puric, a redefinit pantomima si ne-a invatat ca tacerea inseamna vibratie si expresivitate. Vorbeste nuantat atunci cand gandirea lui surprinzatoare si complexa, capata forma intelepciunii si atunci redevine OM aratandu-ne o fata reala avandu-si radacinile in propriile-i fapte dublate de propriile-i vorbe. Dan Puric inconfundabil si unic, rapsodul bucuriei este o formidabila “locomotiva de imagine ” a Romaniei, o sculptura in miscare, un supraom care a ridicat gestul la rang de atitudine devualand adevarurile fundamentale ale lumii in care traim, văzute de pe scândura scenei pe care trudeşte. “Când faci un bine pentru ţară – spune el – nimeni nu-l recunoaşte. Este ca într-o caricatură dintr-un ziar franţuzesc: o mamă scapă copilul din braţe într-un râu. Un tânăr, care se afla pe acolo, îşi riscă viaţa, sare în râu şi salvează copilul. Vine mama copilului şi, în loc să-i mulţumească salvatorului, îl întreabă: Ei bine, asta mi se întâmplă mie de 20 de ani, cu autorităţile din România: mă întreabă de bască. Şi-mi dau diurna după ce mă întorc din străinătate. Ba îmi mai şi scot ochii că mi-au făcut o favoare, lăsându-mă să plec, să joc la Teatrul Regal din Anglia”.

Dan Puric, este un luptator. De cele mai multe ori, pe neintelesul celor ignoranti dar devotat sufletelor calde menite sa-i desluseasca “zbaterile” si sa-i inteleaga conturile trasate cu degetele fine ale inspiratiei.

LA MULTI ANI, MAESTRE!

“Cred că nevoia neîmplinită a poporului român de identitate a început să se manifeste. Este o nevoie fantastică şi autentică. Prăpastia între clasa politică, intelectualitate şi popor este din ce în ce mai mare şi mai vizibilă, nu mai poate fi mascată. Pentru că această clasă politică (impropriu numită aşa) este o oligarhie a securiştilor. Oligarhia înseamnă “cei puţini”, nu e sinonim cu „aristo”, care înseamnă „cei buni”. Este o adunătură umană, este statul de tip mafiot care, în partea asta, are altă căpuşă, intelectualitatea cosmopolită. Cordonul ombilical cu poporul este rupt. Între popor şi ăştia există o populaţie, care circulă asemenea oamenilor decerebraţi. Sunt oameni cu fulare, cu pungi electorale. Pe ăia îi dau tot timpul la televizor.

Eu nu am rate la bănci şi nu nu trăiesc în leasing. Pentru că, uite, în loc să-ţi iubeşti nevasta, stai cu gândul la contul din bancă, la rate. Te transformă în sclav. Eu am trăit toată viaţa într-o garsonieră. Pe urmă am reuşit, căsătorindu-mă, să vând garsoniera şi să trecem la două camere. Asta îmi asigură confortul minim de a mă gândi la problemele reale, nu la cele inventate. De exemplu la ceea ce numea Eliade „teroarea istoriei”. Noi am avut timp decât să iubim. Tragic, în goană, hăituiţi şi, culmea, ni s-a aşezat o iubire foarte senină în suflet. E patologic. De pildă, raportul dintre Ileana Consânzeana şi Făt-Frumos nu e de tip freudian. La noi, Freud este senin. Deci una este în realitate şi alta este în idealitate. Orwell era romantic. Orwell este Arici-Pogonici, pe lângă memorialistica ce include Fenomenul Piteşti sau Aiudul. El e un talent, dar nu ştia multe. Aici, în România, era pus falusul pe post de cruce, erau „împărtăşiţi” deţinuţii cu fecale… Trebuie să ai acces la memorie, ca să ştii cine eşti. Şi atunci vei avea o demnitate şi o forţă deosebită. Până atunci n-ai, nu ştii cine eşti. Nouă ni s-a tăiat accesul către noi înşine.
 E nevoie de creieraşul şi de Dumnezeul fiecăruia pentru ca asocierile să fie făcute cât mai rapid. Ai nevoie de modele. Ăştia au ascuns toate modelele. Dar când tu o să vezi că eşti sărac lipit pământului şi că tovarăşii ăştia intelectuali îşi bat joc de Eminescu, de Noica şi de Mircea Vulcănescu, dacă ai un pic de sânge tare şi crezi în Dumnezeu, o să-ţi apară nişte luminiţe în faţă. Şi atunci te întăreşti. Tinerii nu trebuie să se mai lase legănaţi, pentru că astăzi nu le dă nimeni nicio pernă, niciun model. Ei trebuie doar atât, să se considere fii ai lui Dumnezeu.” ( Eu nu am rate la bănci şi nu nu trăiesc în leasing – autor Dan Puric)