vineri, 8 februarie 2013

SCURT ISTORIC AL TEATRULUI PENTRU COPII ŞI TINERET „VASILACHE” BOTOŞANI


SCURT ISTORIC AL TEATRULUI PENTRU COPII ŞI TINERET
 „VASILACHE” BOTOŞANI


          Teatrul a fost, dintotdeauna, un mijloc eficient, deschis, lipsit de bariere sau prejudecăţi în comunicarea ideilor, creaţiile diverşilor autori nefiind, în ultimă instanţă, altceva decât imagini complementare ale lumii. Astfel privit, nu este deloc întâmplător că primele teatre au luat fiinţă într-un stat democratic, cum este Grecia antică. Deschiderea spre lume, spre noi idei şi diferite curente a fost o constantă a activităţii artistice de atunci şi până astăzi.
            Prestigioasa instituţie de cultură TEATRUL DE PĂPUŞI "VASILACHE"  din Botoşani a fost înfiinţată la 1 mai 1953 prin decizia administraţiei publice a oraşului, primul director fiind regretatul Max Weber. La început s-a numit, în nota epocii, „CRAVATA ROŞIE”, dar din anul 1973, TEATRUL a preluat numele unei cunoscute păpuşi româneşti, „VASILACHE” .
            Cea dintâi premieră a avut loc la data de 25 iunie 1953, cu spectacolul „Micul gâscănel”, în regia Floricăi Teodoru şi scenografia lui Tache Dobrescu.
            În cei 55 de ani de activitate, repertoriul a inclus lucrări originale, dar şi multe adaptări după basme şi opere literare româneşti sau străine. Astfel, se regăsesc prelucrări după Creangă, Eminescu, Sadoveanu, Cezar Petrescu, Victor Eftimiu, Gellu Naum, apoi Swift, Puşkin, Kipling, Oscar Wilde, chiar Shakespeare, Homer, Aristofan, fără să lipsească Fraţii Grimm, Andersen, Charles Perrault, şi mulţi alţii.
            La realizarea spectacolelor teatrului botoşănean au contribuit regizori şi scenografi binecunoscuţi în perimetrul artei păpuşăreşti din România.
            Despre calitatea prestaţiilor păpuşarilor Teatrului „Vasilache” aduc mărturie numărul impresionant de spectacole şi spectatori, turneele din ţară şi zece state europene, premiile câştigate la festivalurile organizate de teatre de profil, româneşti sau de peste hotare. Administraţia publică a înţeles că arta în educaţia tinerei generaţii trebuie să ocupe un loc de seamă în cadrul politicii sale şi a sprijinit de-a lungul anilor activitatea teatrului, cea mai bună dovadă în acest sens fiind participarea activă la organizarea GALEI INTERNAŢIONALE A RECITALURILOR PĂPUŞĂREŞTI, manifestare bienală, ajunsă anul acesta la cea de-a IX-a ediţie.
Din 1992 încoace, la Gala botoşăneană au fost prezente, alături de trupe din ţară, teatre din Bulgaria, Cehia, Croaţia,Elveţia, Franţa, Italia, Republica Moldova, Rusia, Spania, Ucraina. În ultimii ani activează ca regizor cu rezultate notabile Valentin Dobrescu,secondat de talentatul scenograf Mihai Pastramagiu şi se constată preocuparea colectivului pentru mânuire.
Iată de ce Teatrul de Păpuşi poate fi considerat, fără teama de a greşi prea mult, instituţie importantă pentru o societate care se doreşte a fi guvernată în numele şi pe baza unor norme şi percepte orientate spre om, iar recunoaşterea internă şi internaţională de care se bucură în prezent Teatrul „Vasilache”, se datorează în bună măsură acestei credinţe cu care reuşeşte în educaţia non-formală a celor foarte tineri, fiind mereu în consonanţă cu destinaţia nobilă ce stă la baza activităţii sale. Ca o dovadă certă a acestui lucru, Teatrul de păpuşi „Vasilache” împreună cu Primăria municipiului Botoşani, Consiliul Local al municipiului Botoşani şi au demarat proiectul „Din nou în luminile rampei”, proiect anual de creaţie teatrală, dedicat dezvoltării artistice a creatorilor vârstnici şi stabilirea unor punţi de legătură între comunitatea artistică şi comunităţile unde există teatre partenere. Cu această ocazie, a fost prezentată, pe data de 27 iunie 2004, premiera spectacolului„Hansel şi Gretel”,de Jacob şi Wilhelm Grimm, dramatizare Gustav Valentin şi Edwiga Zaunig, în regia doamnei Gabriela Nistorică şi scenografia domnului Mihai Pastramagiu. Astfel am adus în faţa publicului o demonstraţie a potenţialului artistic deosebit al actorului de vârsta a III-a. Cu prilejul finalizării proiectului „Din nou în luminile rampei”, prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Botoşani nr. 5 din 25 martie 2004, s-a conferit titlul de
„Societar de onoare” al Teatrului de păpuşi „Vasilache” din Botoşani, actorilor pensionari – Gabriela Nistorică, Maria Matei, Elisabeta Grigoruţă, Elena Grigore, Sergiu Grigore, Mihai Costăchel şi Alexandru Brumă pentru întreaga lor carieră, devotamentul probat faţă de publicul spectator şi măiestria cu care au promovat valorile artistice ale teatrului de păpuşi. Ceremonia a avut loc cu prilejul premierei spectacolului „Hansel şi Gretel”, în prezenţa domnului ION CARAMITRU, preşedintele UNITER. Tot cu această ocazie, actorii teatrului de păpuşi „Vasilache” Botoşani au devenit membri UNITER. Începând din decembrie 2004, în fiecare sfârşit de an are loc GALA PREMIILOR TEATRULUI „VASILACHE”, aceasta constituindu-se într-un cadru de recunoaştere publică şi apreciere a colegilor ce au dat dovada calităţilor de OM DE TEATRU pe parcursul anului, precum şi prilejul de a ne exprima consideraţia sinceră faţă de prietenii şi partenerii ce ne-au susţinut în programele şi proiectele derulate. Cu aceste ocazii au fost prezente personalităţi artistice şi ale vieţii publice botoşănene de prim rang, fapt ce demonstrează încă o dată aprecierea de care se bucură teatrul nostru. În anul aniversării a 55 de ani de la înfiinţarea  instituţiei, cu sprijinul domnilor consilieri municipali Mihai Ştefan şi Stelică Fasniuc, prin susţinerea domnului primar al municipiului Botoşani, Cătălin Mugurel Flutur, a Comisiei de cultură şi învăţământ din cadrul Consiliului Local, prin aprobarea întregului Consiliul Local al municipiului Botoşani, în data de  3 aprilie 2008, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 144 a fost aprobată noua „identitate” a Teatrului de păpuşi „Vasilache” ca TEATRUL PENTRU COPII ŞI TINERET „VASILACHE” - BOTOŞANI  având o abordare nouă cu primire la conceptul managerial artistic şi organizatoric instituţional corespunzătoare contextului contemporan în care existăm şi înţelegem să ne înscriem în orizontul de aşteptare al comunităţii pe care o servim şi în perspectiva dezvoltării artei spectacolului pe care o practicăm.
"SPECTACOLE DE REFERINŢĂ ŞI PREMII OBŢINUTE DE TEATRUL PENTRU COPII ŞI TINERET "VASILACHE" – BOTOŞANI

Foto din spectacolul ,, Alba ca Zăpada şi cei şapte pitici"
Dintre spectacolele de referinţă „SOARELE FURAT”- de Maxim Asenov, scenografia Mircea Nicolau, regia Ion Puiu Stoicescu,muzica de Cornel Fugaru, (1981), o adevărată operă cu păpuşi „AVENTURILE UNEI MICI VRĂJITOARE”- de Ottfired Preussler, regia Liviu Steciuc, scenografia Simo Eniko (1983) „POVESTIRI DE BUZUNAR”- regia Liviu Steciuc(1985)
„LUCEAFĂRUL”- de Mihai Eminescu, regia şi scenografia Dan Frăticiu (1989) – un poem în imagini de o mare expresivitate care a dus la obţinerea de numeroase premii de către realizatorii săi „OAMENI ŞI COPII” – regia Marius Rogojinschi, scenografia Valentin Dobrescu şi Mihai Pastramagiu, mişcare scenică Delia Olteanu (1992) „ADAM ŞI EVA” – regia Valentin Dobrescu,scenografia Mihai Pastramagiu şiValentin Dobrescu(1994)
Foto Afiş cu actorul Marius Rusu
                                   
„PRINŢESA VRĂJITĂ- de Ladislau Dvorschi, regia Valentin Dobrescu, scenografia Mihai
                                           Pastramagiu (1997)

„JAZZ FANTASY” – regia şi ilustraţia muzicală (teme clasice de jazz) Marius Rogojinschi,
                                    scenografia Mihai Pastramagiu, mişcare scenică Delia Olteanu (1998)

„DESEN ANIMAT” – regia şi scenografia Valentin Dobrescu (2000)

„VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ” – de William Shakespeare, adaptare de Ion Sapdaru, regia
                                                            artistică şi ilustraţia muzicală Ion Sapdaru, scenografia şi
                                                            costumele Mihai Pastramagiu. (2004)
 Foto din spectacolul ,, Raţuşca cea urâtă"

„PINOCCHIO RĂMÂNE LA ŞCOALĂ?” – de Ibica Leonte, Mihaela Nistorică, Marius Rusu,muzica: Constantin Panaite scenografia: Marius Rogojinschi şi Mihai Pastramagiu, Regia: Marius Rogojinschi(2006) „O MINUNE ÎNTR-UN LAN DE SOARE” – de Ion Sapdaru scenografia: Gelu Rîşca. compilaţia muzicală: Ion Sapdaru; consultant artistic: Marius Rogojinschi(2007) „GHIOCELUL ŞI OMUL DE ZĂPADĂ” - , regia adaptarea textului şi ilustraţia muzicală: Marius Rogojinschi, scenografia: Mihai Pastramagiu şi Marius Rogojinschi (2008)
Foto din spectacolul  ,,Alba ca Zăpada şi cei 7 pitici"
PREMII CU CARE A FOST DISTINS TEATRUL DE PĂPUŞI "VASILACHE" BOTOŞANI
În imagine actorul  Marius  Rusu

1974 –  BACĂU – Festivalul Naţional al Teatrelor de Păpuşi
                                    ● Premiul special pentru interpretare actorului Sergiu Grigore, pentru rolul            
                                    „Stan Păţitul”
-         SINAIA – Festivalul „Lumea Păpuşilor”
Menţiune pentru spectacolul „Lumea unei vrăjitoare”- regia, scenografia şi muzica Tache Dobrescu
1978 – VARNA – BULGARIA- Festivalul Internaţional „Delfinul de Aur”
Premiul de interpretare actorului Sergiu Grigore pentru rolul „Împăratul”       din spectacolul „Soarele furat” de Maxim Asenov, regizor Ion Puiu Stoicescu
1979 – BUCUREŞTI – Concursul Naţional al Păpuşarilor
                                   ● Premiul II – actorului Sergiu Grigore pentru recitalul „Suflet de păpuşar”,
                                    regizor Ion Puiu Stoicescu
1980– BOTOŞANI – Gala Naţională a Recitalurilor Păpuşăreşti, ediţia I
                                    ● Marele premiu actorilor Gabriela Nistorică şi Iuliu Bocoş pentru recitalul                             „Oul discordiei”, regizor Ion Puiu Stoicescu
1981 – BUCUREŞTI – Concursul Naţional al Păpuşarilor
                                    ● Premiul IV pentru recitalul „Oul discordiei”, regizor Ion Puiu Stoicescu
1983 – BUCUREŞTI – Concursul Naţional al Păpuşarilor
                                   ● Premiul I pentru rolul  „Crenguţa”, actriţei Gabriela Nistorică
                                    ● Premiul III pentru spectacolul „Crenguţa”, regia Kovacs Ildico
1985 – BACĂU – Festivalul Naţional al Teatrelor de Păpuşi „Ion Creangă”
                                    ● Premiu III pentru spectacolul „Povestiri de buzunar”, regia Liviu Steciuc
1988- BOTOŞANI – Gala Internaţională a Recitalurilor Păpuşăreşti, ediţia a II-a
                                    ● Premiul I actriţei Gabriela Nistorică pentru recitalul „Suflet de copil”,
                                    regizor Gabriela Nistorică
1989 – BUCUREŞTI – Concursul Naţional al Păpuşarilor
                                    ● Premiul I pentru regia şi scenografia spectacolului „Luceafărul”, regizor                                 şi scenograf Dan Frăticiu
1992 – BOTOŞANI – Gala Internaţională a Recitalurilor Păpuşăreşti, ediţia a III-a
                                    ● Premiul I pentru spectacolul „Oameni şi copii”interpreţi Mihaela
                                    Ştempel şi Cristinel Onofrei, regia Marius Rogojinschi
                                    ● Premiul special al juriului pentru regie şi opţiune repertorială – regizor
                                    Marius Rogojinschi
                                    ● Menţiunea I pentru recitalul „Pianistul” de Valentin Dobrescu, interpreţi
                                    Aurica Dobrescu şi Mihai Costăchel, regia Valentin Dobrescu
-         LUGANO – ELVEŢIA – Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii şi Tineret
Premiul I – Secţiunea pentru copii – spectacolul „Oameni şi copii”,
interpreţi Mihaela Ştempel şi Cristinel Onofrei, regizor Marius Rogojinschi
1994 – BOTOŞANI – Gala Internaţională a Recitalurilor Păpuşăreşti, ediţia a IV-a
                                    ● Marele premiu pentru recitalul „Adam şi Eva”, de Valentin Dobrescu,
                                    interpreţi Aurica Dobrescu şi Mihaela Nistorică, regizor Valentin Dobrescu
                                    ● Premiul pentru regie, recitalul „Jurnalul lui Apolodor”, regizor Marius
                                    Rogojinschi
1995 – GALAŢI – Festivalul Naţional „Gulliver”
                                    ● Premiul pentru regia spectacolelor „Adam şi Eva” şi „Man show”, regizor
                                    Valentin Dobrescu
1996 – BOTOŞANI – Gala Internaţională a Recitalurilor Păpuşăreşti, ediţia a V-a
                                    ● premiul pentru debut actorilor Marius Rusu şi Valentin Ligi pentru
                                    recitalul „Poveste”
-         GALAŢI – Festivalul Naţional „Gulliver”
Premiul pentru regia spectacolului „Povestea Cenuşăresei şi a Motanului Încălţat” ,regia Gabriela Nistorică
Premiu pentru spectacolul „Povestea Cenuşăresei şi a Motanului Încălţat”, regia Gabriela Nistorică
Premiul pentru cea mai expresivă păpuşă – scenografului Mihai Pastramagiu pentru păpuşa „Vrăjitorul” din spectacolul „Prinţesa vrăjită
1998 – BACĂU – Festivalul Naţional al Teatrelor de Păpuşi „Ion Creangă”
                                    ● Premiul pentru scenografia spectacolului „O poveste, două, trei, cu roboţi
                                    şi roboţei”, scenograf Mihai Pastramagiu
-         BOTOŞANI – Gala Internaţională a Recitalurilor Păpuşăreşti – ediţia a VI-a
Premiul I pentru cel mai bun recital „Podul cu păpuşi”, regizor Valentin Dobrescu
Diploma pentru debut actriţei Mihaela Nistorică, recitalul „Rază de soare”
1999 – GALAŢI – Festivalul Naţional „Gulliver”
                                    ● Premiul de interpretare colectivă pentru spectacolul „Fantezii de jazz”
2000 – CHIŞINĂU – REPUBLICA MOLDOVA – Festivalul Internaţional „Sub căciula lui Guguţă                       ● Premiul pentru inovaţii în arta animaţiei spectacolului „Aventurile lui Chiţ”,
                                    regizor Valentin Dobrescu
                                    ● Premiul pentru contribuţia avută în dezvoltarea artei animaţiei –     
                                    regizorului Valentin Dobrescu
-         BACĂU – Festivalul Naţional al Teatrelor de Păpuşi „Ion Creangă”
Marele premiu pentru spectacolul „Asmodee sau Diavolul şchiop”, de
Valentin Dobrescu
Premiul de interpretare masculină actorului Cristinel Onofrei pentru rolul „Asmodee”
-         GALAŢI – Festivalul Naţional „Gulliver”
Premii de interpretare actriţelor Aurica Dobrescu şi Mihaela Nistorică pentru rolurile din spectacolul „Asmodee sau Diavolul schiop”, de Valentin Dobrescu
-         BOTOŞANI – Gala Internaţională a Recitalurilor Păpuşăreşti, ediţia a VII-a
Marele premiu şi trofeul Galei – recitalului „Desen animat”, interpreţi Aurica Dobrescu, Mihaela Nistorică şi Cristinel Onofrei, regizor Valentin Dobrescu
2001 – SILISTRA – BULGARIA – Festivalul Internaţional „Jan Bibian”
                                    ● Premiul pentru cel mai bun spectacol pentru copii – spectacolul „Desen
                                    animat”, interpreţi Aurica Dobrescu, Mihaela Nistorică şi Cristinel Onofrei,
                                    regizor Valentin Dobrescu
2002 – KRAGUJEVAC – IUGOSLAVIA – Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi
                                    ● Premiul pentru animaţie în arta păpuşărească – spectacolul „Desen                                           animat”         
                                   ● Premiul pentru regie – Valentin Dobrescu – spectacolul „Desen animat”
                                    ● Premiul pentru cel mai bun spectacol oferit de juriul copiilor pentru
                                    spectacolul „Desen animat”
-         VASLUI – Festivalul Naţional „Constantin Tănase”
Premiul de excelenţă pentru spectacolul „Poveste cu scufiţa roşie”, regia Valentin Dobrescu
2003 – BOTOŞANI – Gala Internaţională a Recitalurilor Păpuşăreşti, ediţia a VIII-a
                                    ● Premiul II pentru spectacolul „Poveste cu Scufiţa Roşie”, regia Valentin
                                    Dobrescu
                                    ● PREMIUL NAŢIONAL PENTRU SPECTACOLUL DE PĂPUŞI ŞI
                                    MARIONETE „CLOVNUL”, de Valentin Dobrescu, conferit de Ministerul
                                    Culturii şi Cultelor
2004 – CHIŞINĂU- REPUBLICA MOLDOVA – Festivalul Internaţional „Sub căciula lui Guguţă                            ● Premiul pentru cel mai bun spectacol de ritual – spectacolului „Povestea
                                    bradului”, regia Marius Rogojinschi
-         CLUJ-NAPOCA – Festivalul Internaţional de Artă a Animaţiei „Puck – Animafest”
Premiul PUCK-ANIMAFEST – pentru spectacolul „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare, regia – Ion Sapdaru, scenografia Mihai Pastramagiu
Premiul SOLO-PUCK – actriţei Aurica Dobrescu pentru rolurile din spectacolul „Visul unei nopţi de vară”, de William Shakespeare, regia Ion Sapdaru, scenografia Mihai Pastramagiu
2005 -  CLUJ-NAPOCA  - Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete  „Puck”                ● Premiul  colectiv realizatorilor spectacolului „Jazz Fantasy” pentru virtuozitatea folosirii procedeului black light într-un omagiu dedicat muzicii.  Un spectacol de Marius Rogojinschi – coregrafia Delia Olteanu
2006 -  CLUJ-NAPOCA  - Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete  „Puck”
                                   ●    Premiul  pentru virtuozitatea mânuirii păpuşilor spectacolului „Desen animat”.     
2007 – CHIŞINĂU-REPUBLICA MOLDOVA – Festivalul Internaţional „Sub căciula lui Guguţă”    ● Premiul pentru cel mai educativ spectacol pentru copii – spectacolului     „Pinocchio rămâne la şcoală?”, regia Marius Rogojinschi
         – SILISTRA - BULGARIA – Festivalul Internaţional „Jan Bibian”        
● Diploma pentru participarea la al VIII-lea festival internaţional al teatrului de păpuşi pentru cei mici – spectacolului     „O minune într-un lan de soare”, regia Ion Sapdaru
  ● Certificat pentru absolvirea cu succes a cursului I de la Laboratorul Teatrului Internaţional „Jan Bibian”(workshop) şi prezentarea excelentă în experimentul spectacolului „Ursuleţul Puf”, regia Teodora Gălăbova, cu actorii: Mihaela Nistorică, Liliana Postolache şi Valentin Ligi în colaborare cu Turcia, Bulgaria, Republica Moldova
        – BUCUREŞTI  - Festivalul internaţional „Bucurii pentru copii
                                    ●Menţiune pentru sincretismul mijloacelor artistice – spectacolului
                                    „ O minune într-un lan de soare”, regia Ion Sapdaru
2008 –  LÜLEBURGAZ, EDIRNE, KÝRKLARELI,  ÇORLU,  -  REPUBLICA TURCIA        -  „Festivalul Internaţional Trac de Teatru de Păpuşi” - spectacolul  O minune într-un lan de soare”, regia Ion Sapdaru     
     - IAŞI -      Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” Iaşi 2008,        ediţia I,
● Trofeul de participare la Festival  - spectacolul „Pinocchio rămâne la şcoală?”, regia Marius Rogojinschi  
-         CLUJ-NAPOCA  - Festivalul Internaţional „Puck Animafest”
                                  ●    Menţiune pentru calitatea poetică a discursului scenic – spectacolul    „Ghiocelul şi Omul de zăpadă”, regia Marius Rogojinschi
- BUCUREŞTI – Festivalul Internaţional al Teatrului de AnimaţieBucurii pentru copii – spectacole de colecţie” – Bucureşti, ediţia a IV-a
                     ● Diplomă pentru transparenţa poetică a montării – spectacolul „Ghiocelul şi Omul de Zăpadă”, regia Marius Rogojinschi

TURNEE   ÎN   STRĂINĂTATE
         
1971 – ALBANIA : TIRANA, DURES, VLORA BERATI
1978 – BULGARIA : VARNA
1984 – IUGOSLAVIA : SIBENIC
1989 – UCRAINA : CERNĂUŢI
1990 – FRANŢA : ORVAULT
            REPUBLICA MOLDOVA : CHIŞINĂU
1991 – UCRAINA : CERNĂUŢI
1992 ELVEŢIA : ASCONA, LUGANO
1993 – FRANŢA : BELFORT
            ITALIA : SAN MIGNATO
            SPANIA : TOLOSA
1994 – FRANŢA : BELFORT
1995 – ALBANIA : TIRANA
            FRANŢA : BELFORT
            REPUBLICA MOLDOVA : CHIŞINĂU
1996 – FRANŢA : BELFORT
1998 – FRANŢA – BELFORT
            REPUBLICA MOLDOVA : CHIŞINĂU
1999 – CROAŢIA :RIJEKA
            REPUBLICA MOLDOVA : CHIŞINĂU
2000 – REPUBLICA MOLDOVA : CHIŞINĂU
2001 – BULGARIA : SILISTRA
            IUGOSLAVIA : SUBOTICA
            FRANŢA : BELFORT, RANCHIN, LENS
2002 – IUGOSLAVIA : KRAGUJEVAC
2004 – REPUBLICA MOLDOVA : CHIŞINĂU
2007- REPUBLICA MOLDOVA : CHIŞINĂU
2007 - BULGARIA : SILISTRA

2008 REPUBLICA TURCIA : LÜLEBURGAZ, EDIRNE, KÝRKLARELI,  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu