Partea a IV-a-DIALOG GHEORGHE ŞCHIOPU – OVIDIU MUSTAŢĂ DESPRE GHEORGHE ŞCHIOPU ÎN PREAJMA ÎMPLINIRII VÂRSTEI DE 80 DE ANI

A învăţat foarte bine în şcoală şi învaţă şi acum

,,Satisfacţii am avut şi la Târgu Mureş. La limba română profesor ne era Pintilie Radu, originar din Bosancii Sucevei, fusese director adjunct la şcoala Normală din Bacău. După război s-a mutat la Târgu Mureş. La prima lecţie din anul 3, ne-a vorbit despre Nicolae Bălcescu, iar după o săptămână ne-a cerut să scriem  ce ne amintim din cele ce ne-a predat. La următoarea oră a adus lucrările, le-a împărţit la toţi colegii, mai puţin pe a mea. Notele se situau între 3 (lipsite de originalitate), 4, 5, 6 şi un 7. Faptul m-a pus pe gânduri. Eram nou la această şcoală, nu mă cunoştea profesorul, nici mulţi dintre colegii care nu locuiau la internat. După împărţirea tuturor lucrărilor a întrebat cine-i Şchiopu? Mi-a dat lucrarea şi mi-a spus s-o citesc. După ce-am terminat-o de citit a întrebat clasa, v-a plăcut? Colegii au început să spună, unii da, aşa ironic, cum se obişnuieşte, alţii s-au abţinut. Profesorul a exclamat: I-am pus 9! Clasa a izbucnit în urale, Vlahuţă! Vlahuţă! ( aveam un păr rebel şi asta a contat în alegerea scriitorului!). A urmat lucrarea la matematică (făceam trigonometria care-mi plăcea foarte mult). În mod similar, s-a terminat totul cu Pitagora! Pitagora!

Profesorul de română a încercat să mă ducă la concursurile de literatură la nivelul oraşului, dar

eu aveam mari lacune în pregătire şi n-am putut face faţă subiectelor pretenţioase pe care nu le făcusem la şcoala noastră. Această lacună în pregătirea de bază a avut următoarele consecinţe:

-n-am învăţat temeinic nici o limbă străină, un mare handicap;

-toată viaţa a trebuit să învăţ, să citesc, mai ales, în timpul facultăţii, fiind angajat permanent într-o cursă contracronometru alături de cei mai buni absolvenţi ai liceelor teoretice din Moldova şi nu numai. Trebuie să mărturisesc că şi acum învăţ în permanenţă, acum mi se pare că înţeleg mai bine fenomenele şi le adâncesc prin studiu, altfel nu se poate ţine pasul cu rapiditatea infernală a evoluţiei ştiinţei şi tehnicii".

Ovidiu Mustaţă

- Eu vă ştiu din facultate. Eraţi cu 2 ani de studii înaintea mea. Din promoţia dumneavoastră îmi amintesc de dumneavoastră şi de domnul Ionel Trandafir-cel care a condus mulţi ani în calitate de director tehnic Întreprinderea Regională de Electricitate şi apoi Întreprinderea de Reţele Electrice Ploieşti. Ştiu că eraţi amândoi foarte activi şi în afara preocupărilor pur şcolare. Pe atunci activitatea nu putea să fie decât în cadrul organizat al UTM şi de acolo vă ştiu. În întreprinderea de la Suceava l-am avut coleg de muncă pe inginerul Sfichi Romulus cu care, de asemenea, am aflat că aţi fost coleg de promoţie. Dumneavoastră aţi scris undeva că cel mai inteligent om pe care l-aţi cunoscut a fost domnul Amihăiesei. Şi el v-a fost coleg?

Gheorghe Şchiopu

,,Cu Ionel Trandafir m-am cunoscut în ultimul an de şcoală medie, în primăvara anului 1952, când efectuam practica finală în producţie (de trei luni), la Uzinele 23 August din Bucureşti. Venea de la şcoala medie din Ploieşti. Ne-am înţeles de la bun început.

Cea mai pregnantă amintire din acele luni de practică este următoarea: Într-o seară la masa de la cantina uzinelor, a venit un bucătar gras, îmbrăcat în halat alb, cu un fes alb pe cap să ne întrebe cum ne împăcăm cu mâncarea? Ionel îi spune că, în general, e bine, dar nu înţelege de ce dimineaţa se dă doar a douăsprezecea parte dintr-o pâine, iar la amiază şi seara câte un sfert, nu s-ar putea să se egalizeze cantitativ? Nu se poate, a spus omul! Păi cum să nu se poată? Pentru că aşa a hotărât ministerul, a răspuns ritos bucătarul.

Ionel continuă, bine, bine, dar ministerul când ia o hotărâre nu o judecă? Ba da, se repede bucătarul. O judecă domnule, o judecă, până o distruge. Ionel îl asculta cu o mină serioasă, în timp ce noi, cei din jurul mesei sale, abia ne stăpâneam râsul.

În vară ne-am revăzut la Iaşi, la admitere, la căminul studenţesc „Filimon Sârbu”. Era de-o veselie molipsitoare. El era student la Mecanică, eu la Electrotehnică. Ne vedeam aproape zilnic. Când am lucrat la Întreprinderea Regională de Electricitate Bucureşti (IREB) a trebuit să-i predau o parte din instalaţiile de distribuţie alimentate din staţiile IREB, care ajungeau până la Ghighiu. M-a invitat la el acasă, i-am cunoscut copiii, am rămas prieteni până azi.

Pe Sfichi Romulus îl ţin minte din amfiteatrul în care am dat examenul de admitere la matematică.

Stătea lângă Iftode Mihai, alt sucevean şi-i spunea că sistemul de ecuaţii cu două necunoscute se poate rezolva prin două metode. Avea o voce gravă şi o podoabă capilară foarte bogată. El era responsabil de grupă la grupa 314, iar eu la grupa 313 (prima grupă). Cea mai pregnantă amintire din timpul facultăţii pe care o păstrez, este legată de rezolvarea unei probleme (teme) de casă, dată de conferenţiarul, în acea vreme, Hugo Rosman, la Bazele electrotehnicii. Era vorba de închiderea unui circuit trifazat în care una din fazele întrerupătorului rămânea deschisă. Rezolvarea presupunea utilizarea unui sistem de ecuaţii diferenţiale cu derivate parţiale, destul de dificil.

Aveam dormitoarele alături. Se apropia termenul de predare al lucrării şi nimeni nu reuşise s-o desluşească. Într-o dimineaţă m-am dus la el, cu rezolvarea în stadii diferite, ne-am pus de acord şi nu ne-am despărţit până n-am găsit soluţia, după care toată lumea a copiat-o.

Nu-mi venea să cred că am reuşit s-o descifrăm. Nu pot susţine că eu excelam la matematică, Sfichi însă, da, era un pasionat al matematicii, colaborarea a fost utilă şi fecundă. Ulterior ne-am revăzut la diverse instruiri pe diferite teme în cadrul Ministerul Energiei Electrice (MEE) sau Centralei Industriale de Reţele Electrice (CIRE). În permanenţă avea un caiet la el, în care rezolva probleme. Nu lăsa să treacă o zi, fără să rezolve, măcar o problemă. A şi publicat mai multe cărţi în acest domeniu. Şi lui îi datorez participarea la simpozioane. M-a încurajat în acest sens, eu, manifestând o timiditate excesivă".

,,Cu Ioan Amihăiesei am fost coleg de grupă. Locuiam la cămin în acelaşi dormitor, îi cunoşteam toată activitatea şcolară, zilnică. Era absolvent al liceului Petru Rareş din Piatra Neamţ. A fost elev al renumitului profesor de matematică, Constantin Borş, dar era la fel de bun la toate obiectele. Ştia pe de rost toate poeziile lui Eminescu. La obiectele noi, pe care le făceam la facultate, avea o putere şi o viteză de acumulare ieşită din comun. Era suficient să-şi arunce ochii pe un text şi-l putea reproduce cu mare exactitate.

Într-o duminică dimineaţă, în ajunul examenului de Electronică industrială cu Constantin Onu, a venit la cămin. Mi-a cerut să-i explic cum funcţionează o schemă. Nu am reuşit să-i explic convingător. A plecat cu un sentiment de insatisfacţie. Din acel moment nu m-am mai desprins de notele luate la curs. Am refăcut toate schemele (erau 420 în total), cu mai multe conexiuni, din care dacă greşeai una, aceasta nu funcţiona. A fost unica dată din întreaga studenţie, când m-am culcat la ora 2:00 noaptea. Ora de culcare era, de obicei, 22:00.

N-am întâlnit alt om, cu o asemenea capacitate intelectuală. A ocupat funcţia de director al Grupului de instalaţii din Trustul de construcţii Iaşi, a fost deputat (după revoluţie), a demisionat din parlament pe motiv că se bătea apa-n piuă, apoi a îndeplinit funcţia de preşedinte al Consiliului judeţean Iaşi.

A rezolvat toate cererile colegilor noştri, de angajare a studenţilor care urmau cursurile serale sau fără frecvenţă, ale diverselor forme de învăţământ universitar, până în 1989 şi după. Era suficient să-i telefonez, eu, pentru a rezolva imediat problema, nu cel în cauză. Sunt mândru că am cunoscut un asemenea om, că m-am bucurat şi mă bucur de preţuirea lui. Despre el a scris, la superlativ, Grigore Ilisei, cu privire la cunoaşterea catrenelor lui Omar Khayyam şi mulţi alţii. În conversaţiile sale manifestă o spontaneitate uluitoare.

Am făcut parte din biroul UTM al Facultăţii de electrotehnică, îndeplinind funcţia de responsabil cultural, sarcină care nu ştiu cât mi se potrivea, dar îmi plăcea. Îi mobilizam pe colegi să participe la manifestaţiile culturale (spectacole, filme, reuniuni săptămânale ale studenţilor sau la alte acţiuni de aceeaşi natură).

Această funcţie mi-a permis să-l menţin în rolul de secretar UTM al anului nostru pe Constantin Apostol (fiu de preot) care nu s-a putut prezenta la examenul de admitere, la facultate, în 1951, odată cu seria sa de absolvenţi ai liceului, decât după ce s-a angajat un an ca învăţător suplinitor, într-un sat. Pentru acest fapt secretarul cu probleme organizatorice din Comitetul UTM pe Institut (un brăilean, Stoicescu Stănică) mi-a reproşat, în mod repetat, însă, i-am replicat că îl menţinem în acest rol, pentru că e bun din toate punctele de vedere şi a rămas până la sfârşitul facultăţii în aceeaşi funcţie. Profesional a ocupat funcţia de şef al Centrului de reţele Iaşi, şef al Sectorului (Secţiei) de reţele municipale Iaşi, apoi director tehnic şi director al IRE Piatra Neamţ. Era un foarte bun inginer şi un om de moralitate exemplară. Aceasta era generaţia noastră care a contribuit la edificarea Sistemului Energetic al României".
Ovidiu Mustaţă

- Ştiu că şi alţi colegi ai dumneavoastră au jucat un rol important la locurile de muncă unde au fost repartizaţi.

Gheorghe Şchiopu

,,Au rămas în învăţământul superior: Cantemir Lorin la tracţiune electrică, Leonte Petru la aparate electrice, Miroş Iulian la rezistenţa materialelor şi Vasilache Vitalie la materiale electrotehnice.

Au lucrat în Sistemul Energetic Naţional (SEN): Apostol Constantin despre care am mai amintit, Sava Adina şi Grigoriu Margareta la serviciul tehnic al IRE Iaşi, iar prima şi la CIRE Bucureşti; Haţeganu Stelian mulţi ani director al IRE Sibiu, una dintre cele mai bune întreprinderi de reţele electrice, Tincu Theodor şef de Secţie reţele, inspector energetic, dar şi director al IRE Bacău; Găitănaru Costică şef de sector Bicaz, la IRE Bacău, apoi director mulţi ani la Întreprinderea de centrale hidroelectrice din Piatra Neamţ; Vizemberg Ioan şef de sector şi inginer şef adjunct la IRE Bacău; Calapod Ioan dispecer energetic şi şef al Secţiei de înaltă tensiune (SIT) Bacău; Verdeş Viorel şi Sfichi Romulus şefi de atelier proiectare la IRE Iaşi, respectiv la IRE Suceava; Solomon Izu a lucrat la furnizare la IRE Iaşi, apoi executant de instalaţii electrice la Washington; Guja Ivenale a ocupat funcţia de director adjunct la Electromontaj Cluj.

Au lucrat la marile întreprinderi consumatoare ca energetici şefi: Jora Ioan la Progresul Brăila, Gagea Aurel în petrol, Chitic Gheorghe la regionala CFR Iaşi, Panaite Ion a lucrat pe şantierul Hidrocentralei de la Bicaz, apoi la metroul din Bucureşti, Kiss Francisc a ocupat funcţia de director tehnic la Trustul de construcţii industriale Braşov, Georgiu Ilie a lucrat ca şef al serviciului tehnic la Teatrul Naţional Iaşi, apoi la cel din Bucureşti, iar după 1985 ca proiectant la întreprinderea de distribuţie a energiei electrice din New York. A emigrat în America din cauză că îşi construise un apartament, proprietate personală, în cartierul Băneasa, cu confort sporit, însă când a fost terminat complet, când s-a prezentat la IDEB să-şi definitiveze contractul de furnizare a energiei electrice, i s-a spus că apartamentul nu-i mai aparţine, a fost atribuit specialiştilor englezi care au venit să lucreze la fabrica de avioane din Bucureşti; i s-a oferit un apartament în blocul Romarta de pe Calea Victoriei care nu i-a convenit şi a solicitat aprobare de emigrare; Vasilache Grigore a ocupat funcţia de inspector şef la inspectoratul teritorial de protecţia muncii Iaşi, a scris o carte foarte documentată intitulată Sisteme de protecţie împotriva tensiunilor electrice accidentale în instalaţiile de joasă tensiune.

Generaţiile noastre au avut şansa să contureze sistemul energetic naţional, cu toate componentele sale: producere, transport, distribuţie şi utilizare a energiei electrice şi termice.

Ovidiu Mustaţă

- Îmi amintesc că atunci când am intrat la facultate la Iaşi, pe panoul fruntaşilor la învăţătură, era tabloul viitorului inginer Michiu care a fost mulţi ani directorul Uzinei de reparat transformatoare de la Roman, actuala ELEROM. Îmi amintesc foarte bine şi din promoţia dintre noi doi (promoţia 1958) de Horia Chelaru, de Iurii Mărgărint, de Laurenţiu Grădinaru. Vă rog să spuneţi câteva fraze despre întreaga generaţie a noastră de ingineri şi despre contribuţia lor la industrializarea Moldovei în principal, a ţării-în general şi la concepţia şi realizarea practică a sistemului energetic naţional.

Gheorghe Şchiopu

,,Michiu Gheorghe provenea de la celebrul liceu Roman Vodă din oraşul Roman. Ca elev a participat la concursul rezolvatorilor de probleme la binecunoscuta revistă Gazeta matematică. Era cu un an mai mare ca mine-coleg cu Gavrilaş Nicolae, profesor de Tehnica tensiunilor înalte (TTI) şi prorector al Institutului, cu Trifan Cezar cunoscut ca director adjunct la IRE Iaşi, cu Trofin Florentina (devenită Trifan), profesoară de bazele electrotehnicii, Ionesi Gheorghe inginer şef la Electromontaj Bacău, Dumitraşcu Mihai inginer şef adjunct la Electromontaj Bacău, Rozencrancz Samy şef serviciu producţie la Electromontaj Bacău, Moisei Nicolae şef serviciu producţie la Întreprinderea de electrocentrale Piatra Neamţ, cu Ichim Ioan şi Carzol Ioan care au lucrat la Electromontaj Câmpina, cu Ciobanu Iorgu energetic şef la Reconstrucţia Piatra Neamţ etc. Fiind prieten cu Gavrilaş Nicolae, care era membru în comitetul UTM pe Institut, m-am împrietenit cu toţi.

Cu Michiu Gheorghe am colaborat foarte bine la IRE Bacău, în special, când lucram la Investiţii, perioadă în care s-a extins atelierul de reparat transformatoare de la Roman şi s-a montat autoclava pentru uscarea în vid a bobinajelor transformatoarelor rebobinate în uzină. Am rămas foarte buni prieteni până când s-a mutat la Bucureşti, la fata lui, unde am auzit că s-a stins din viaţă. Nu numai transformatoarele reparate la Roman, ci şi confecţiile metalice realizate la uzină au servit la buna exploatare şi dezvoltarea SEN românesc şi nu numai, o parte din produsele uzinei luau drumul exportului.

Trebuie menţionată contribuţia substanţială a celor de la Electromontaj în realizarea SEN, în frunte cu directorul Alexandrescu Aurel, care era în anul patru, când eu eram în anul întâi. Mi-l amintesc cu câtă energie se bătea pentru cauza sa, în ultimul an de facultate. A lucrat şi ca şef al Sectorului de reţele Bacău, când semna scrisorile cu Onoare muncii, o formulă impusă, probabil, care nu s-a mai folosit ulterior.

Primul inginer care a încercat să facă ordine la Sectorul de exploatare Bacău, a fost Preda Laurean, viitorul director al IRE Iaşi. A reuşit să întroneze disciplina prin seriozitate, exigenţă şi fermitate.

Chelaru Horia a lucrat ca energetic şi ca cercetător, la Combinatul Chimic din Borzeşti. Ca student, era foarte stimat şi respectat de colegii săi, ca inginer, s-a bucurat de o autoritate absolută din partea salariaţilor combinatului. Nimic nu se întreprindea, în combinat, fără ca el să fie consultat.

În toate situaţiile în care ne-am întâlnit sau ne-am revăzut, am avut o reală bucurie şi un sentiment de mândrie pentru faptul că proveneam amândoi, de la aceeaşi alma mater, de la aceiaşi magiştri cu care ne mândream pentru priceperea, pentru iscusinţa şi pentru generozitatea cu care ne-au îndrumat paşii pentru viaţă.

Laurenţiu Grădinaru a lucrat o perioadă cu Ioan Amihăiesei, apoi la Tehnoton. Mă bucuram de prietenia lui, de modul apropiat şi vesel, cu care mă întâmpina, îmi procura o mare bucurie, părea mai tânăr decât vârsta pe care o avea.

Despre Iurii Mărgărint ştiu că a lucrat o perioadă în învăţământ dar nu l-am mai întâlnit de mult.

Reiterez afirmaţia că generaţiile noastre au avut marea şansă, de a contribui din plin la construirea Sistemului Energetic Naţional, la exploatarea acestuia, la perfecţionarea şi modernizarea funcţionării sistemului. Această operă de edificare a sistemului energetic a necesitat de fapt eforturile mai multor generaţii, a cumulat ştiinţa, competenţa şi curajul acestora de a concepe instalaţii care se plăsmuiesc mai întâi în mintea proiectanţilor, se construiesc apoi şi se pun în funcţiune pentru o exploatare de lungă durată.

Funcţionarea continuă a SEN este o sarcină extrem de grea şi complexă. Numai cei care au avut sarcina menţinerii sistemului în funcţionare continuă pot înţelege dificultatea acestei misiuni".

Ovidiu Mustaţă

- Întreprinderea Regională de Electricitate (IRE) Bacău a fost o adevărată şcoală pentru energeticienii moldoveni. IRE Suceava la 1 ianuarie 1961, IRE Iaşi la 1 iulie 1961 s-au născut din IRE Bacău. Care credeţi că au fost oamenii cei mai reprezentativi ai IRE Bacău?

Gheorghe Şchiopu

,,IRE Bacău a sărbătorit în anul 2001 împlinirea a 50 de ani de la înfiinţare. I-am zis toţi acestei sărbători jubileul vredniciei. Aşa a fost intitulat şi volumul omagial publicat cu acest prilej.

Era firesc să se creeze o şcoală de energeticieni la Bacău, deoarece funcţionarea SEN, cel mai complex subsistem al economiei naţionale, reclama disciplină, ordine, calitate şi rigoare, în tot ce se întreprindea pentru menţinerea în stare de funcţionare a acestuia, în scopul alimentării cu energie electrică fără întrerupere a tuturor consumatorilor.

SEN este, aşadar, un gigant. Orice perturbaţie apare într-un anumit punct al său se propagă la amplitudini diferite în întreg sistemul, cu o viteză aproape egală cu viteza luminii. Uneori aceste perturbaţii pot provoca avarii grave, echivalente cu catastrofele naturale. Pentru prevenirea unor astfel de evenimente personalul ce prestează servicii în sistem trebuie să fie calificat corespunzător, să fie instruit, să fie dotat cu echipamente de lucru şi de protecţie, încât activitatea să se poată desfăşura fără riscuri atât pentru personalul propriu, cât şi pentru populaţie, ceea ce nu-i de loc simplu de realizat.

Odată cu numirea, în 1958, ca director al IRE Bacău, a domnului inginer Stoica Gheorghe, situaţia întreprinderii s-a schimbat radical. Prin seriozitate, prin forţa persuasivă a cuvântului şi prin exemplul său personal, a reuşit să instituie un climat de încredere reciprocă, salariaţilor întreprinderii. A realizat o corectă delimitare între funcţiile de conducere, a determinat şi a încurajat corectitudinea în acţiunile întreprinse, exercitând un rol extrem de pozitiv şi eficace în desfăşurarea activităţilor de ansamblu ale întreprinderii.

Din punct de vedere tehnic inginerul şef Balaurescu Dumitru, conducea cu mare competenţă activitatea de exploatare şi participa direct la cele mai grele şi complicate operaţii, dând mereu dovada unei vitalităţi impresionante. Reţin prezenţa sa la înlocuirile de transformatoare de putere din staţiile de transformare, cu mijloace rudimentare, de multe ori manuale, apoi urmărirea cauzelor declanşărilor LEA 110 kV Roman-Iaşi, în lunca Siretului, dar şi controlul iluminatului public din oraşul Bacău. În acest ultim caz, controlul dura până pe la ora 1 sau 2 noaptea. Ne opream la un restaurant, unde discuţiile constituiau adevărate lecţii de exploatare a instalaţiilor unde zăboveam până la ora 5 dimineaţă, însă la începerea programului, era primul care intra pe poartă, ca şi cum  nimic nu s-ar fi întâmplat. Cei din generaţia mea nu îndrăzneam să ne abatem de la aceeaşi ordine, nu puteam să nu facem la fel. S-a transferat la IRE Iaşi unde aspira să-şi dea doctoratul şi să ajungă universitar. Şi-a îndeplinit acest vis. Era satisfăcut. A scris o carte despre ameliorarea factorului de putere în instalaţiile electrice.

Contabil şef era Daniliuc Vasile, pe care domnul Stoica l-a luat cu el la Bucureşti. Vlad Vasiliu răspundea de investiţii, de proiectare şi de activitatea de construcţii-montaj. Ing. Mazilu Ioan, şeful serviciului producţie, a influenţat pozitiv activitatea de exploatare, prin rigurozitatea, competenţa profesională şi exigenţa pe care o dovedea permanent. Era de temut la recepţiile pe care le făcea înainte de punerea în funcţiune a instalaţiilor. Nu-i scăpa nimic. La recepţia LEA 20 kV Adjud-Podu Turcului, cu el în frunte, urmat de Verbiţchi Claudiu, în calitate de şef al şantierului de Construcţii-montaj (executantul lucrării), de doamna ing. Maria Stoica, şefa serviciului investiţii (beneficiarul lucrării) şi de mine la exploatare, după o zi  întreagă de mers, când ajungea în faţa unui stâlp de beton centrifugat spunea: e fisurat! Unde domnule? Pe partea opusă! Şi chiar era. Verbiţchi era disperat că domnul Mazilu vedea prin stâlp!

Altă dată, într-o duminică, am luat trailerul cu echipa de linii de la Roman, pentru înlocuirea izolatoarelor sparte la un stâlp cu rotire de fază, de 110 kV, al liniei Borzeşti-Bârlad, din zona Glăvăneşti. Operaţia era grea, de durată, echipa însă era foarte bună (şef de echipă Mielu Ursărescu), am închis autorizaţia de lucru înainte de termenul programat. A doua zi m-a întrebat cum am făcut? Nu-i venea să creadă că m-am descurcat în termenul programat. Era o mare onoare să fii apreciat de către el. Unul a fost Mazilu!

Cele două întreprinderi care s-au desprins din IRE Bacău în cursul anului 1961 funcţionau cu instalaţiile lor proprii, cu personalul lor în subordinea Sfaturilor Populare Regionale, cu reguli de funcţionare mai puţin stricte decât cele din întreprinderile componente ale Ministerului Energiei Electrice (MEE). A fost nevoie de o reorganizare după modelul regulilor din MEE şi de introducere a unei discipline tehnologice severe pentru ca lucrurile să intre în ritm normal de funcţionare.

La IRE Bacău, după plecarea, în 1963, a domnului Stoica la Bucureşti, a rămas în locul său, mai tânărul inginer Popescu Dumitru. Acesta a continuat să imprime încredere oamenilor pe care-i conducea, a ridicat tot mai sus nivelul exigenţei faţă de calitatea lucrărilor şi a nivelului exploatării, a pus un accent mai puternic pe experienţa de exploatare a instalaţiilor.

A dat un nou impuls activităţii de proiectare (iniţial lucrase şi el la proiectare), a intervenit cu curaj în executarea lucrărilor de investiţii şi de exploatare, mobilizând pentru perioade, relativ scurte, întreg personalul de exploatare al întreprinderii.

Faptul că te puteai baza pe cuvântul directorului îţi dădea puterea să acţionezi liber, fără frica de a greşi.

În IRE Bacău exista un spirit puternic de emulaţie autentică, fiecare dorea să se evidenţieze, să obţină rezultate cât mai bune. Doar cei mai competenţi primeau aprecierile favorabile ale superiorilor".